Nodul Gordian | INTERVIU | Andrei Năstase: Nu ne-am propus să schimbăm ”oamenii lor” cu ”oamenii noștri”, un regim cu alt regim (AUDIO)

  • 14 August 2019 11:39
0%
00:00:00
00:00:00

Nodul Gordian - 13 august.

Invitatul acestei ediții este ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, lider al Platformei Demnitate și Adevăr, copreședinte al Blocului ACUM.

El a declarat în cadrul interviului că a optat pentru funcția de ministru de Interne, în Guvernul condus de Maia Sandu, deoarece ar fi unul foarte greu de gestionat. Totodată, Andrei Năstase afirmă că a găsit un MAI foarte politizat, atunci când a preluat conducerea acestuia.

”Venirea mea la MAI a fost văzută de foarte multă lume ca improprie. Multă lume s-a așteptat că voi aplica la Procuratura Generală, la vreo instituție anticorupție. Pot spune că am fost un fel de ”pompier” în momentul în care am preluat acest minister, deloc ușor, poate cel mai important și cel mai greu de gestionat din câte sunt. Am găsit o instituție foarte politizată în ceea ce privește structurile de vârf. Vorbesc despre conducători, precum cei de la IGP, de la Poliția de Frontieră. Așa că, primul obiectiv pe care mi l-am propus a fost depolitizarea acestei instituții, până la rădăcini. Nu ne-am propus să schimbăm ”oamenii lor” cu ”oamenii noștri”, un regim cu alt regim, dar ne-am propus să schimbăm un regim oligarhic cu democrația”, a declarat ministrul de Interne.

Andrei Năstase a mai spus că a identificat mai multe ilegalități și a dat exemplul achiziționării de către fosta conducere a MAI a unui automobil de 30 de mii de euro, bani care puteau fi utilizați la reparația Comisariatului din Cimișlia, potrivit lui Andrei Năstase. ”Noi deja am inițiat foarte multe procese, care vizează  polițiști, funcționari de stat, pe care nu le putem instrumenta noi mai departe, pentru că intră în competența procuraturii, fie Procuratura Generală, Procuratura Anticorupție sau PCCOCS”, a mai spus acesta.

În cadrul emisiunii, Andrei Năstase, mai infirmă temerile exprimate de mai mulți reprezentanți ai societății că Partidul Socialiștilor și liderul său informal, președintele Igor Dodon, ar prelua controlul asupra mai multor instituții, inclusiv SIS și CNA. De asemenea, el a mai declarat că foștii judecători ai Curții Constituționale și fruntași ai Partidului Democrat, inclusiv fostul lider al formațiunii, Vladimir Plahotniuc, sunt vizați în dosarul privind uzurparea puterii în stat.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău