Nicu Popescu, despre declarațiile lui Lavrov: Respingem un astfel de ton
-
03 Februarie 2023 08:26
Insinuări și o interpretare greșită a faptelor. Astfel califică vicepremierul Nicu Popescu declarațiile șefului diplomației ruse, Serghei Lavrov, care a menționat pentru presa rusă că Maia Sandu ar fi „gata de orice” de dragul Occidentului, iar acest lucru i-ar aduce Republicii Moldova scenariul Ucrainei. Nicu Popescu spune că autoritățile Republicii Moldova resping categoric un astfel de ton în relațiile dintre cele două state și-i amintește oficialului rus că cetățenii țării își doresc pace, prosperitate și aderarea la Uniunea Europeană, notează IPN.
În timpul interviului său pentru presa rusă, Serghei Lavrov a menționat că președinta Maia Sandu, a fost aleasă „prin metode mai puțin democratice”, iar Occidentul i-ar pregăti Republicii Moldova scenariul Ucrainei. Vicepremierul Nicu Popescu spune că retorica omologului său rus nu corespunde realității, președinta Maia Sandu având mandatul cetățenilor de a integra Republica Moldova în Uniunea Europeană.
„Respingem categoric astfel de insinuări, respingem un astfel de ton în relațiile interstatale dintre Republica Moldova și Federația Rusă. Și în același timp este absolut clar ce își dorește populația Republicii Moldova, cetățenii își doresc o țară democratică, prosperă, europeană, în care este eliminată corupția, o țară care aderă la Uniunea Europeană. Președinta Maia Sandu are acest mandat explicit oferit de cetățeni. Cetățenii noștri își doresc continuarea parcursului european, își doresc traiul într-un sistem democratic, funcțional, necorupt și își doresc păstrarea păcii pe teritoriul țării noastre. Iar aceste valori, democrația, pacea, îi unesc pe toți cetățenii Republicii Moldova, inclusiv pe cei care nu au votat pentru președinta Maia Sandu”, a spus Nicu Popescu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
Nicu Popescu spune că declarațiile lui Serghei Lavrov nu sunt primele declarațiile neprietenoase ale oficialilor ruși la adresa Republicii Moldova. Șeful diplomației de la Chișinău spune că, în pofida propagandei ruse, cetățenii Republicii Moldova aleg ferm parcursul european, care asigură pace și prosperitate țării.
„Este o declarație ofensivă pentru cetățenii Republicii Moldova, în primul rând. Evoluția țării noastră este axată absolut clar pe aderarea la Uniunea Europeană. Vedem ce face Federația Rusă pe plan internațional, condamnăm acest război agresiv, neprovocat, împotriva Ucrainei. Toate mesajele de justificare a acestei agresiuni nu au nicio valoare. Noi suntem obișnuiți cu o serie destul de lungă de declarații în politica rusă cu descrierea eronată și plină de insinuări față de țara noastră și aceste lucruri au început chiar înaintea Independenței. Partea bună este că societatea noastră a știut să-și consolideze democrația, alegerea pentru vectorul european chiar și în aceste condiții destul de toxice de falsuri și propagandă venită din Est”, a mai spus vicepremierul Nicu Popescu.
În timpul interviului său pentru presa rusă, Serghei Lavrov a mai declarat că președinta Maia Sandu „aspiră la NATO și este gata pentru unirea Republicii Moldova cu România”. De asemenea, Lavrov s-a arătat nemulțumit de blocarea negocierilor în formatul 5+2, menționând că Chișinăul califică acum acest format drept nepotrivit.