Nicolae Timofti: Moldova este printre puținele state care are o sărbătoare dedicată limbii naționale
-
31 August 2016 18:06
Republica Moldova este printre puținele state din lume care are o sărbătoare dedicată limbii sale naționale.
Totodată, istoria și motivele care au stat la baza decretării ei reflectă destinul dramatic al neamului nostru.
Declarația a fost făcută de președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în cadrul unei prelegeri publice susținută la Academia de Științe a Moldovei, în cadrul unei ședințe festive, dedicate Sărbătorii naționale „Limba Noastră cea Română”, transmite IPN.
În prelegerea sa „Limba română, politica și statul de drept”, Nicolae Timofti a menționat că sărbătoarea consacrată limbii române a apărut ca reacție firească a poporului la nedreptatea care i s-a făcut de-a lungul secolelor. Din anul 1812 până în 1989 politicile imperiilor din care a făcut parte teritoriul statului nostru au îngrădit accesul limbii române la toate nivelurile sociale și politice. Această realitate istorică nu poate fi contestată, a subliniat șeful statului.
Poemul lui Alexei Mateevici „Limba noastră” ne îndeamnă și astăzi să fim consecvenți pe calea revenirii la valorile noastre identitare. Faptul că acest poem a devenit imnul de stat al Republicii Moldova este o dovadă că limba română constituie una dintre coloanele pe care se sprijină identitatea noastră etnică”, a spus Nicolae Timofti.
Tags