Nicolae Steinhardt (1912-1989)

  • 03 Noiembrie 2013 12:11
Nicolae Steinhardt (1912-1989)

A fost o dată Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia. A fost nu de mult, pentru că s-a stins din viață în 1989, în ultimul martie comunist.

Dar cei mai mulți dintre noi am aflat câte ceva despre N. Steinhardt abia dupa ce-a aparut "Jurnalul fericirii" , adică după 1990. Iar de un an putem să-i ascultăm și vocea, pe CD-ul editat de Casa Radio: "Jurnal de autor".

"Era un domn scund, cu părul albit cu desăvârșire, cu barbă colilie năpădindu-i obrajii uscați, cu ochii vii, arzători când te privea și-ți vorbea. Mi se părea că ascunde ceva de spiriduș din proza romantică germană, plin de puteri nemăsurate și cu gust de mari ironii. Venea să înregistreze tablete cu însemnări de călătorie [pentru emisiunea Atlas cultural] și avea imensa bunăvoință de a ne dărui întotdeauna din timpul lui dinainte și de după ceremonia înregistrării. Deși era un cărturar încercat, un vorbitor desăvârșit, și nu avea decât să citească un text de dinainte scris cu o precizie a cuvintelor, a frazelor, rară și plină de relief sonor, el era tulburat de ideea lecturii la microfon și pentru auzul unor nevăzuți risipiți prin lume. " - așa și-l amintea cea datorită căreia avem astăzi vocea lui Steinhardt imprimată pe un disc, Victoria Dimitriu, realizatoarea emisiunii "Atlas Cultural". Sunt 16 tablete radiofonice despre Turgheniev, Giraudoux. Maria Callas, Stendhal sau Oscar Wilde, realizate între anii 1978 și 1984. Atât a fost posibil ca vocea lui N. Steinhardt să se audă la Radio. Apoi cenzura a interzis colaborarea monahului de la Rohia cu Radiodifuziunea.

La "Ascultă Vocea", astăzi N.Steinhardt despre Marcel Proust, într-o înregistrare din anul 1979.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău