Nicolae Negru: Vladimir Plahotniuc trebuie să meargă la discuții cu Maia Sandu (Revista presei)
-
20 Octombrie 2017 10:08
Revista presei din 20 octombrie 2017
Vitalie Ciobanu observă într-un editorial preluat de Jurnal.md, că într-un stat extrem de fragil și copleșit de atâtea probleme economice, politice, dar mai ales umanitare, la vârf se poartă o luptă aprigă între niște personaje politice care, altfel, conlucrează fructuos în chestiuni esențiale: au sabotat împreună candidatul unic al Opoziției antioligarhice la alegerile prezidențiale de anul trecut –; iar în acest an adoptarea sistemului electoral mixt a consfințit alianța nedeclarată dintre cele două partide, PSRM și PD, un sistem ce le va permite să fure, să mintă și să manipuleze în continuare.
De aceea, chiar dacă replicile dintre Dodon și „majoritatea absolută” au ajuns atât de dure și avem textul fără echivoc al Curții Constituționale, există motive să credem că asistăm la o mascaradă, la o farsă cu roluri precis distribuite. Dodon va fi „eroul suspendat”, care voia binele poporului, iar PD cu liderul său maxim vor fi salvatorii cursului proeuropean împotriva unui președinte care vrea să ne vândă rușilor.
Acest duel ar trebui să țină mobilizate ambele tabere, consider Vitalie Ciobanu.
Nicolae Negru scrie opinează în Ziarul Național că dacă Plahotniuc nu vrea să mai fie considerat oligarh, ci politician, el trebuie să se comporte ca un politician. Ca un politician european. Propunerea Maiei Sandu de a-și încrucișa spadele la televiziunea publică îi oferă posibilitatea să vorbească despre niște chestiuni pe care le-a evitat, dar nu le va putea evita la nesfârșit. În viitoarea campanie electorală, liderul PD va fi întrebat cu siguranță de ce Procuratura Generală, CNA, BNM, care, prin partajare, le-au revenit democraților, au urmărit pasiv cum se scot sacii cu bani din BEM, cum sunt prădate rezervele BNM, fără să intervină și să-i prindă pe hoți? Și de ce procurorul general din acea perioadă, Corneliu Gurin, nu a fost pedepsit, ci lăsat să plece „cu capul sus” și „satisfacția datoriei îndeplinite”? Și care e interesul PD în concesionarea Aeroportului Chișinău, de s-a opus acțiunilor de reziliere a contractului care prejudiciază statul Republica Moldova? De ce justiția noastră „reformată” aplică duble standarde față de cetățenii Republicii Moldova? Etcetera.
Maia Sandu, pe de altă parte, va trebui să demonstreze cu date concrete, nu doar „publicistic”, că Plahotniuc a uzurpat puterea în stat. Faptul că liderul unui partid de guvernământ mai face uneori declarații care vizează activitatea Guvernului sau Parlamentului îl observăm și prin alte părți (în România, de exemplu), ca și migrări de deputați dintr-un partid în altul, pentru a rămâne la putere.
ZDG observă că în cele circa 300 de zile de la investirea în funcția de președinte al R. Moldova, Igor Dodon a avut peste 150 de întâlniri cu lideri de state, ambasadori, diplomați și oficiali străini. Șeful statului a acordat prioritate partenerilor din Est, preponderent liderilor unor state arabe, dar nu s-a întâlnit niciodată și nici nu a explicat dacă urmează să se întâlnească cu omologii singurelor state vecine ale R.Moldova, România și Ucraina, ignorând de asemenea relațiile cu cel mai important partener economic al acestui stat – Uniunea Europeană.
În curând se împlinește un an de când Igor Dodon este președinte al R. Moldova. În acest răstimp, Dodon a întreprins câteva vizite oficiale în străinătate, majoritatea încheindu-se în anticamera liderului rus Vladimir Putin. Igor Dodon nu a reușit să se întâlnească niciodată cu președinții celor două state cu care este vecină republica pe care o conduce, menționează ZDG.
Adevărul reține declarațiile fostului președinte al României Traian Băsescu. Acesta a spus în cadrul unui club de presă cu jurnaliștii de limba română că rolul său în politica moldovenească, în calitate de președinte de onoare al Partidului Unității Naționale (PUN), este să convingă cât mai mulți cetățeni să susțină unirea celor două state românești, România și Republica Moldova.
Traian Băsescu declară că de când nu mai este implicat în politica de peste Prut și având în spate cele două mandate de primar al Bucureștiului, altele două de președinte al României și, totodată, fiind ministru al transporturilor în cinci guverne, a acumulat o vastă experiență care poate fi utilă Republicii Moldova.
Ziaristul Petru Bogatu comentează pe pagina sa de fb că Anatol Șalaru a greșit, când a adus la întâlnirea cu Traian Băsescu o galerie de suporteri de la partid.
Oricum s-ar fi numit această întâlnire, a avut loc de fapt o conferință de presă, unde Băsescu, cel mai sârguinicos politician al momentului pe scena politică de la Chișinău, a vorbit în nota-i obișnuită. Poate că mult prea obișnuită.
Este adevărat că au fost și absențe. Dar tot atât de adevărat e că acestea sunt explicabile. A lipsit grupul de jurnaliști și ”lideri de opinie” care promovează ”națiunea civică” și graviteză preponderent în jurul Jurnal TV și al Plattformei DA, entități ce nu-și ascund antiunionismul.