Nicolae Negru: Dodon vrea să înlocuiască termenul de ”federalizare” cu cel de „autonomie foarte puternică” pentru Transnistria (Revista presei)
-
04 Septembrie 2019 09:35
Revista presei - 4 septembrie.
Președintele Igor Dodon ar intenționa să înlocuiască termenul de „federalizare”, care a scandalizat opinia publică din R. Moldova, cu „autonomie foarte puternică” pentru Transnistria, fiind vorba, de fapt, despre același proiect de federalizare al lui Dmitri Kozak. De această părere este editorialistul Ziarului Național, Nicolae Negru, care presupune că ar fi fost atins și un „consens internațional” în ceea ce privește reglementarea conflictului transnistrean. „Dodon încearcă să „vândă” societății, partenerilor de alianță în primul rând, proiectul de federalizare în redacția lui Kozak, respins de Plahotniuc pe 7 iunie: „statut special care prevede” pentru regiunea tranistreană „împuterniciri largi, legislative, executive, redistributive, în sfera politică, economică și culturală”. Probabil, după întâlnirea de zilele trecute cu Kozak, redacția a fost modificată și, de acum înainte, federalizarea se va numi „autonomie foarte puternică”, este de părere Nicolae Negru. Editorialistul subliniază faptul că ideea lui Kozak, pe care o sonorizează Dodon, a apărut într-o publicație germană.
”De ce pornește Ceban favorit cert în alegerile din Chișinău și miza uriașă a lui Dodon”, titrează Cotidianul. Editorialistul Alexandru Cozer subliniază că, ”pentru prima dată în istoria recentă a Republicii Moldova, favorit la un scrutin local din capitală pornește un candidat de stânga, exponent al unui partid pro-rus. Deoarece contextul politic actual face ca Ion Ceban să intre în campania electorală cu un mare avantaj”. În opinia autorului, ”problemele de imagine pe care le-a adus guvernarea Blocului ACUM (oricât de ciudat ar suna lucrul acesta), îl fac pe socialist să pornească cu prima șansă în fața candidatului dreptei. Andrei Năstase, pentru că e aproape sigur că el va fi candidatul blocului la 20 octombrie, pornește de această dată cu câteva handicapuri serioase în alegeri. Primul este dispariția lui Vladimir Plahotniuc din Republica Moldova. Principalul atu al lui Andrei Năstase anul trecut a fost tocmai poziționarea sa, de cel mai înverșunat adversar al micului dictator eșuat. (…) Apoi geopolitica și-a jucat și ea rolul său, ca de fiecare dată, în special în turul II. Când o parte din electorat a mers și a votat candidatul dreptei doar pentru a nu câștiga Ceban, văzut ca „omul Moscovei”. Astăzi, când avem alianța PSRM-ACUM și angajamente din ambele părți că se va renunța la discursul geopolitic, o parte din electoratul de dreapta, mult mai pretențios decât cel de stânga, pur și simplu nu ar mai avea această sperietoare care să-l determine să participe la vot”, observă autorul.
Ministrul justiției, Olesea Stamate, susține că numirea unor persoane integre în funcții-cheie în justiție va asigura un mecanism de curățare pe interior a structurilor. Ea a declarat la TVR Moldova că judecătorii la Curtea Supremă de Justiție vor fi aleși după mai multe criterii, iar primul va fi integritatea, care va fi unul de excludere. „Integritatea va fi evaluată prin prisma declarării averilor și intereselor, doar că mult mai profund decât ceea ce se face acum prin Autoritatea Națională de Integritate (ANI): nu vor fi acceptate bunuri declarate la prețuri derizorii sau cadouri făcute la nuntă, cumetrie de 30-50 de mii de euro”, a afirmat Olesea Stamate. Acei judecători care nu trec filtrul de integritate, nu mai sunt evaluați la capitolul capacități profesionale și personale. Totodată, ministra justiției spune că la începutul lunii noiembrie Republica Moldova ar putea să aibă un nou procuror general.
”Ce poate pretinde Chișinăul de la noul contract cu Gazprom?”, încearcă să afle Europa Liberă. ”În mediile de experți se presupune însă că Chișinăul ar dori să obțină excluderea din formula după care Gazprom-ul îi calculează R. Moldova prețul gazelor a unei poziții tarifare – așa numitul tarif de export - care, dacă ar fi eliminat, ar genera o ieftinire cu aproximativ 30 la sută. Însă Victor Parlicov, un fost director al ANRE, acum expert în energetică, găsește puțin probabilă posibilitatea ca Chișinăul să reușească să convingă Gazprom-ul”, notează sursa citată.
Părinții și elevii, profesorii și directorii instituțiilor de învățământ sunt încurajați să sesizeze Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Centrul Național Anticorupție (CNA) despre colectarea plăților informale în școli. CNA va examina aceste cazuri și va lua măsurile necesare, se arată într-un comunicat al instituției, notează portalul Anticorupție. Cele două instituții, CNA și MECC, s-au angajat că promoveze politicile de integritate în sistemul educațional prin organizarea de instruiri anticorupție și prin informarea profesorilor și părinților despre ilegalitatea colectării plăților informale.
Ziarul de Gardă scrie că, au trecut nouă ani de când doi tineri au fost găsiți împușcați, lângă mașină, pe traseul Leușeni-Ialoveni-Chișinău, iar cadavrele altor doi tineri au fost descoperite într-un automobil, în apropiere de Mănăstirea Sf. Andrei din Durlești. Deși procurorii susțin că lucrează zilnic la acest dosar, autorul asasinatelor nu a fost încă identificat. Pe lângă cele două crime de la Durlești și Ialoveni, un grup de polițiști și procurorii anchetează și ipoteza că autorul asasinatelor ar fi fost implicat și în alte șase infracțiuni, produse în perioada 2007-2011.