Nicolae Ciucă, la discuții cu Ursula von der Leyen: „Toți exprimă la unison sprijinul total pentru Maia Sandu și pentru referendumul de integrare în UE”
-
17 Octombrie 16:10
Președintele Partidului Național Liberal Nicolae Ciucă a discutat astăzi, 17 octombrie, la Bruxelles, despre sprijinul acordat de Uniunea Europeană Republicii Moldova și despre susținerea pe care liderii Partidului Popular European, Comisiei Europene și Parlamentului European o acordă Chișinăului, inclusiv președintei Maia Sandu și referendumului pentru integrare europeană, în timp ce țara noastră „se confruntă cu presiuni și ingerințe electorale ale Rusiei”, transmite Calea Europeană.
„Săptămâna trecută a fost o rezoluție la nivelul Parlamentului European pentru întărirea rezilienței Republicii Moldova ca să facă față acestui război hibrid, acestor ingerințe hibride ale Moscovei. Tot săptămâna trecută a fost o vizită a președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen în Republica Moldova și a venit cu un plan de sprijin economic în valoare de 1,8 miliarde de euro”, a spus Ciucă, în cadrul unor declarații de presă susținute după participarea la summitul Partidului Popular European, scrie sursa citată.
El a precizat că în cadrul summitului și înainte de summit a avut discuții cu președintele Partidului Popular European, Manfred Weber, cu președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și cu președinta Parlamentului European Roberta Metsola despre susținerea acordată Republicii Moldova.
„I-am mulțumit Ursulei von der Leyen pentru că a fost la Chișinău și a anunțat planul de sprijin pentru Republica Moldova”, a subliniat el, considerând că acest plan de reforme și creștere oferă o perspectivă foarte bună parcursului de integrare în Uniunea Europeană pentru Republica Moldova.
„Ținând cont că duminică urmează să aibă loc alegerile prezidențiale, și odată cu acestea se va vota și referendumul pentru parcursul european al Republicii Moldova, fiecare dintre cei cu care am discutat au înțeles și cunosc foarte bine nevoia de a continua să sprijinim și să venim cu mesajele către cetățenii Republicii Moldova pentru a putea să înțeleagă nevoia de a închide cât se poate de pozitiv acest referendum. Este nevoie ca Republica Moldova să își continue parcursul european. Toți liderii Partidului Popular European, toți liderii de la nivelul Parlamentului și Comisiei își exprimă la unison sprijinul total pentru Maia Sandu și pentru un vot pozitiv la referendum. Nu ne rămâne decât să exprimăm în continuare aceste mesaje și duminică să existe un rezultat final bun pentru demersurile pe care conducerea pro-europeană a Republicii Moldova le-a întreprins”, a continuat liderul liberal.