Newsmaker.md: ”Ucigașii invizibili. Ce ne face vulnerabili în fața coronavirusului?” (Revista presei)

  • 17 Iunie 2020 10:11
Newsmaker.md: ”Ucigașii invizibili. Ce ne face vulnerabili în fața coronavirusului?” (Revista presei)

”O nouă rundă de discuții între PAS și Platforma DA, privind formarea unui Guvern; Maiei Sandu i-a „crăpat răbdarea”, titrează Cotidianul. Maia Sandu a spus la N4 că s-a ajuns la înțelegerea cu cei din Platforma DA că nu pot demite acest Guvern fără a avea siguranța că va putea fi votat altul. ”Un Guvern nu poate fi votat fără componentele Blocului ACUM și PD-ul în întregime sau măcar 90%, indiferent că sunt în Pro Moldova au în altă parte”, a declarat Maia Sandu. Potrivit surselor Cotidianul, spiritele s-au încins în momentul în care cei de la Platforma DA au cerut un „răspuns clar” dacă PAS „susține sau nu moțiunea de cenzură”. „Până la urmă nu s-a ajuns la un acord în privința moțiunii de cenzură”, au mai transmis unii dintre participanții la ședința în cauză.

Traseismul politic din 2016 a fost diferit de traseismul politic din prezent”, a afirmat liderul Partidului Democrat, Pavel Filip, la TVR Moldova. Pavel Filip a declarat că, în 2016, Republica Moldova se afla într-o situație dificilă și neinstalarea unui Guvern ar fi fost o catastrofă. Liderul Partidului Democrat a precizat că, în aceea perioadă, în cazul alegerilor anticipate, cei de pe partea stângă a eșicherului politic ar fi avut o majoritate confortabilă.

Vecinii sunt precauți. Ucraina a plasat R. Moldova într-o „zonă roșie” a COVID-19, iar moldovenii sunt nevoiți să stea 14 zile în izolare”, scrie portalul Agora. Ministerul Sănătății din Ucraina a publicat o listă de țări plasate într-o așa-numită „zonă roșie”, după sosirea din care e necesară autoizolarea timp de 14 zile. Din listă face parte și R. Moldova. Astfel, și Ucraina, ca și România, impune restricții pentru cetățenii moldoveni. „Zona roșie” include țări în care, începând cu 14 iunie, rata de incidență a coronavirusului depășește 40 de cazuri la 100.000 de persoane.

Iar TV 8 publică infografice care arată că cifrele pandemiei de coronavirus în Republica Moldova sunt de câteva ori mai mari decât cele din România. În Republica Moldova, și numărul de cazuri de infectare, și numărul deceselor raportat la numărul locuitorilor este mai mare decât în România. Numărul infecțiilor de COVID-19, depistate pe parcursul ultimei săptămâni în România, este mai mic cu circa șase sute de cazuri, în comparație cu Republica Moldova, asta deși numărul populației țării vecine este de aproape șapte ori mai mare. În ultimele opt zile, în Moldova avem 2 447 de cazuri noi de COVID, iar în România sunt 1 811, notează TV8.

Și tot TV 8 relatează că unii pacienți, deși sunt în stare gravă, refuză să fie tratați de teama să nu li se introducă așa-zisele cip-uri. Despre asemenea cazuri ieșite din comun vorbesc medicii de la Spitalul clinic Republican, care luptă nu doar cu noul coronavirus, dar și cu falsurile mediatice.Chiar acum avem doi pacienți care practic se opun totalmente inițierii terapiei intensive. Cazurile grave de Covid, insuficiența respiratorie acută provoacă hipoxie cerebrală și 70-80 la sută din bolnavi sunt în delir. Posibil că ceva acolo în creierul acestor două persoane, au citi undeva de cipizare și acum în starea de hipoxie s-a acutizat”, spune VICTOR COJOCARU, medic la Spitalul Clinic Republican.

Portalul Newsmaker.md publică un articol intitulat ”Ucigașii invizibili. Ce ne face vulnerabili în fața coronavirusului?”. ”Decesul nr. N. Sexul, vârsta, raionul. Așa începe fiecare informație despre o nouă victimă a coronavirusului COVID-19 în Moldova. Iar după aceasta, urmează, de obicei, o listă lungă a „bolilor asociate". Aceasta trebuie să explice, de ce totuși virusul nu a fost învins. Ce se află însă în spatele acestor diagnosticuri? Ce anume i-a făcut pe locuitorii Moldovei vulnerabili în fața COVID-19? De ce victimele coronavirusului sunt, parțial, și victime ale situației din țară și cât de mari sunt grupurile de risc despre care vorbesc mereu epidemiologii?”, încearcă să găsească răspunsuri jurnaliștii de la Newsmaker.

Moldova.org publică o serie de interviuri, numită „Neesențialii”, despre cei care și-au construit afaceri cu propriile puteri. Despre cei care și-au pus talentul și toată dedicarea la bătaie și au încercat să-și creeze o viață bună aici, acasă, în Moldova. Însă, acum, în timpul pandemiei, sunt lăsați singuri în fața greutăților, devenind neesențiali și aproape invizibili pentru autorități. În primul episod vorbim despre cei din domeniul HoReCa. Sunt inspirați, devotați, entuziasmați, dar lăsați într-o neștire adâncă, prin care este greu să treci.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
2,18
Cer fragmentat
Umiditate:65 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău