Necesitatea asigurării unor alegeri parlamentare corecte și protejate de influențe externe, discutată de Maia Sandu și ministrul german de externe

  • 02 Iulie 08:18
Necesitatea asigurării unor alegeri parlamentare corecte și protejate de influențe externe, discutată de Maia Sandu și ministrul german de externe

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Johann Wadephul, Ministrul federal al Afacerilor Externe al Germaniei, aflat în prima sa vizită la Chișinău după preluarea mandatului în mai 2025. Întâlnirea a reconfirmat relațiile solide de parteneriat dintre cele două țări, precum și angajamentul comun pentru promovarea păcii și securității în regiune.

Președinta Sandu a exprimat recunoștință pentru sprijinul consistent oferit de Germania în gestionarea crizelor recente, inclusiv prin contribuții esențiale în sectorul energetic - sprijin care a permis reducerea poverii facturilor pentru cetățeni. De asemenea, a menționat suportul pentru proiectele care îmbunătățesc nivelul de trai, precum extinderea rețelelor de apă și canalizare la Cahul, Călărași și Strășeni, și pentru consolidarea sectorului apărării. 

Șefa statului a apreciat rolul activ al Germaniei, țară fondatoare a Uniunii Europene, în susținerea parcursului european al Republicii Moldova și în dezvoltarea economiei naționale. Germania este un partener comercial cheie și o importantă sursă de investiții străine directe, care aduc inovație și generează locuri de muncă sigure și bine plătite.

Discuțiile au vizat și necesitatea asigurării unor alegeri parlamentare corecte și protejate de influențe externe.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
9,4
Cer senin
Umiditate:79 %
Vint:5,66 m/s
Sun
11
Mon
10
Tue
9
Wed
9
Thu
12
Arhivă Radio Chișinău