NATO va proteja spațiul aerian al R. Moldova pe durata Summitului CPE
-
01 Iunie 2023 09:40
Spațiul aerian al Republicii Moldova va fi protejat de NATO pe durata Summitului Comunității Politice Europene, informează Alianța Nord-Alantică într-un comunicat de presă, transmite IPN.
NATO va monitoriza cerul Moldovei în timp ce liderii europeni vor participa la summit în apropiere de granița cu Ucraina, pentru a-și arăta sprijinul pentru ambele țări, în timp ce Kievul pregătește o contraofensivă împotriva invaziei Rusiei.
Întâlnirea celor 27 de state membre ale Uniunii Europene și a altor 20 de țări europene la doar 20 km de teritoriul ucrainean reprezintă o provocare în materie de securitate și organizare. „NATO AWACS pot detecta avioane, rachete și drone la sute de kilometri distanță, ceea ce le face o importantă capacitate de avertizare timpurie”, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu.
Avioanele de supraveghere ale Sistemului NATO de avertizare și control aerian (AWACS) vor supraveghea cerul deasupra locului de desfășurare a summitului până vineri, a precizat alianța într-un comunicat de presă.