NATO se alătură UE și condamnă „tactica hibridă inacceptabilă” a regimului Lukașenko la granița cu Polonia
-
09 Noiembrie 2021 12:24
Belarusul recurge la o „tactică hibridă inacceptabilă”, folosindu-se de migranți la granița cu Polonia, stat membru UE și NATO, a acuzat marți secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, într-o convorbire telefonică cu președintele polonez, Andrzej Duda.
„Am discutat cu Andrzej Duda despre situația gravă de la granița cu Polonia. Utilizarea migranților de către Belarus ca tactică hibridă este inacceptabilă. Alianța este solidară cu Polonia și cu toți aliații noștri din regiune”, a menționat oficialul într-un mesaj publicat pe Twitter, făcând trimitere și la celelalte două țări care se confruntă cu o situație similară, și anume Letonia și Lituania, ultima dintre acestea instalând deja primele tronsoane ale gardului metalic de la granița cu Belarus.
În ultimele luni, cele trei state membre ale UE și NATO au constatat o creștere a numărului de persoane care au încercat să intre ilegal din Belarus, multe dintre acestea venind din Orientul Mijlociu și Asia.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Varșovia, Piotr Muller, a precizat că până la 4000 de migranți se află comasați în apropierea graniței estice a Poloniei, mulți dintre ei însoțiți de indivizi care aveau câini, potrivit televiunii locale din Kuznica, conform BBC.
Șeful departamentului de securitate națională a Poloniei, Stanislaw Zaryn, a declarat că migranții se aflau sub controlul unităților armate din Belarus. ”Belarus vrea să provoace un incident major, de preferință cu focuri de armă și victime”, a declarat anterior ministrul adjunct de externe Piotr Wawrzyk.
Temperaturile din timpul nopții la frontieră au scăzut sub zero grade, mulți dintre migrați pierzându-și viața. Activiștii spun că aceștia, mare parte dintre ei mulți dintre ei bărbați tineri, și femei și copii, sunt folosiți ca pioni într-un joc politic între Belarus și vecinii săi.
Uniunea Europeană a acuzat autoritățile de la Minsk că se folosesc de migranți ca retorsiune la sancțiunile impuse de comunitatea europeană după reprimarea violentă a protestelor pro-democrație și după forțarea aterizării unui avion Ryanair pentru arestarea un jurnalist disident aflat la bordul acestuia.
Lukașenko a atras atenția în repetate rânduri că nu va precupeți să se folosească de această tactică, acuzând polițiștii de frontieră din țările care se află pe granița externă a UE că sunt violenți cu migranții.
În acest context, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a solicitat statelor membre să impună noi sancțiuni împotriva regimului Lukașenko, despre care Parlamentul European a spus că trebuie adus în fața Curții Internaționale de Justiție.
Avertismente au venit și de pe celălalt mal al Altanticului. Departamentul de Stat al SUA a cerut luni Belarusului să înceteze să manipuleze fluxul de migranți către Uniunea Europeană, regimul de la Minsk fiind acuzat că a facilitat pentru mii de migranți sosirea la granița cu Polonia, potrivit AFP, citat de Agerpres.
”Îndemnăm regimul să înceteze imediat manipularea fluxului de migranți care trec granițele sale către Europa”, a insistat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.
Consiliul Uniunii Europene a impus la 24 iunie măsuri restrictive împotriva regimului de la Minsk ca urmare a escaladării încălcărilor grave ale drepturilor omului în Blearus și reprimării violențe a societății civile, precum și a opoziției democratice și a jurnaliștilor, sancționând, de asemenea, deturanrea avionului Ryanair și arestarea jurnalistului disident Roman Protasevici și a prietenei acestuia, Sofia Sapega.
Sancțiunile economice specifice includ interdicția vizând vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul, în mod direct sau indirect, către oricine din Belarus, de echipamente, de tehnologii sau de produse software destinate în principal pentru monitorizarea sau interceptarea internetului sau a comunicațiilor telefonice, precum și de produse și tehnologii cu dublă utilizare destinate utilizării militare și anumitor persoane, entități sau organisme din Belarus.
Într-o dovadă de unitate cu decizia UE, Statele Unite, Marea Britanie și Canada au adoptat și ele noi sancțiuni împotriva Belarusului, acuzând reprimarea mișcării de opoziție de către regimul președintelui Aleksandr Lukașenko.