Natalia Gavrilița: „Drumul nostru european înseamnă și investiții europene, înseamnă și un parteneriat din ce în ce mai amplu și divers cu România”

  • 12 Septembrie 2022 17:57
Natalia Gavrilița: „Drumul nostru european înseamnă și investiții europene, înseamnă și un parteneriat din ce în ce mai amplu și divers cu România”

„Suntem conștienți de faptul că există o singură soluție pentru a ieși cu bine din multitudinea de crize cu care se confruntă atât Republica Moldova, cât și restul țărilor. Și această soluție este o creștere economică robustă, chiar de două cifre”, a scris premierul Natalia Gavrilița într-o postare pe Facebook.

„O economie mai puternică, o economie cu investiții serioase reprezintă direcția pe care ne-am asumat-o. Aceasta este dorința noastră pentru Republica Moldova, aceasta este prioritatea guvernării.

Deloc întâmplător am declarat luna septembrie ca fiind luna businessului. Spun acest lucru pentru că am planificat multiple activități, prin care vrem să punem și mai mult Moldova pe harta investitorilor, să dăm prilej businessului local să se afirme dincolo de granițele țării.
 
Astfel, la Chișinău, vom avea o serie de activități cheie, precum Moldova Business Week, la care așteptăm să vină oaspeți marcanți, companii importante și care vor transmite mesaje puternice în ceea ce privește investițiile în Moldova. În plus, în perioada următoare, veți tot vedea delegații de oameni de afaceri venind în țara noastră, fiind atrase de seriozitatea mesajului nostru.
 
Completăm aceste eforturi cu cele din afara țării, fie că vorbim de ofensiva noastră diplomatică, fie de acțiunea mea personală ca prim-ministru. Marți voi fi la București, la un eveniment cu Banca de Valori București (BVB) pentru a discuta, între altele, de listarea MAIB, pe modelul de succes al Companiei Purcari. Tot marți, mă voi vedea cu reprezentanții AmCham România, o asociație foarte puternică de business, și sperăm să aducem cât mai multe companii active în România și la Chișinău.
 
Menționez că, anterior, în cadrul altor vizite la București, am abordat același subiect și cu cei de la Concordia, care sunt reprezentanții marelui patronat român.
 
Drumul nostru european înseamnă și investiții europene, înseamnă și un parteneriat din ce în ce mai amplu și divers cu România, dar și business cu aliații și prietenii noștri de pe alte continente, precum America sau Japonia”, a scris Natalia Gavrilița.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
-0,04
Câțiva nori
Umiditate:43 %
Vint:6,17 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
0
Wed
1

Ultimele știri

Cum depui corect o reclamație către un vânzător sau prestator atunci când ți-au fost încălcate drepturile de consumator

Cum depui corect o reclamație către un vânzător sau prestator atunci când ți-au fost încălcate drepturile de consumator

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu noul ministru al energiei, Dorin Junghietu. Întărirea securității energetice a Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu noul ministru al energiei, Dorin Junghietu. Întărirea securității energetice a Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Până la 30 aprilie, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații nonguvernamentale

Până la 30 aprilie, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații nonguvernamentale

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

Arhivă Radio Chișinău