NASA a imprimat primul obiect 3D în spațiu

  • 04 Decembrie 2014 14:31
NASA a imprimat primul obiect 3D în spațiu

NASA a anunțat printarea unui obiect 3D în spațiu pentru prima dată, la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS).

Imprimanta 3D a fost adusă la bordul stației, la sfârșitul lunii septembrie, cu ajutorul capsulei cargou Dragon, aparținând companiei SpaceX și a fost testată pentru prima dată oficial la 30 noiembrie. Obiectul realizat este o plachetă dreptunghiulară pe care este inscripționat — 'Fabricat în spațiu, NASA', notează Agerpress.

Astronautul Barry Wilmore a fost cel care a realizat procedura de imprimare a obiectului.

'Acest print reprezintă primul pas spre capabilitatea de a produce lucruri în spațiu", a subliniat Niki Werkheiser, manager de proiect al 'International Space Station 3-D Printer' în cadrul Centrului spațial al NASA din Huntsville, Alabama. 'ISS este singurul laborator unde putem testa cu adevărat această tehnologie în spațiu', a mai spus specialistul.

Imprimanta a fost realizată de o firmă din California, denumită 'Made in Space'. Testul desfășurat a scos la iveală faptul că aderența obiectului a fost mult mai puternică decât se preconizase și specialiștii intenționează să studieze caracteristicile imprimării 3D într-un mediu de microgravitație. Obiectele realizate prin imprimare 3D urmează să fie trimise pe Pământ pentru a fi analizate.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
29,23
Cer acoperit de nori
Umiditate:47 %
Vint:0,7 m/s
Wed
23
Thu
24
Fri
24
Sat
21
Sun
25
Arhivă Radio Chișinău