Moscova se va focusa pe alegerile parlamentare din R. Moldova (Revista presei)

  • 30 Noiembrie 2023 09:56
Moscova se va focusa pe alegerile parlamentare din R. Moldova (Revista presei)

Lungul drum al R. Moldova către Uniunea Europeană, îndulcit de sprijinul României, scrie într-un editorial pentru Deschide.md analistul Mihai Isac. Procesul de negocieri cu Uniunea Europeană va fi unul lung și extrem de tehnic, departe de lumina reflectoarelor și zgomotul ciocnirilor paharelor de șampanie. Având în vedere experiența României în procesul de candidatură, preaderare și aderare la UE, decidenții de la Chișinău au doar de câștigat dacă vor apela la România pentru a sprijini eforturile administrației din R. Moldova în procesul de pregătire a aderării – un proces foarte complex de altfel.

Experiența românească este extrem de valoroasă. Șefa diplomației de la București, Luminița Odobescu, declara recent că autoritățile române sunt dispuse să organizeze cursuri de pregătire pentru experții din domeniul Afacerilor Europene, dar și din diverse domenii pentru pregătirea procesului de aderare efectivă, bazându-se pe experiența României. Faptul că parteneriatul dintre R. Moldova și România este considerat etalon pentru alte state dornice de a adera la UE arată cel mai bine cum este percepută relația privilegiată dintre București și Chișinău. Cu orice prilej, România își exprimă sprijinul pentru R. Moldova, rămânând cel mai important aliat, subliniază autorul în editorialul de pe Deschide.md.

Ziarul de Gardă investighează într-o anchetă de ce noul sediu al Teatrului Muzical-Dramatic „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul nu este încă gata, cu peste 30 de milioane de lei cheltuiți și alte 13 milioane de lei necesari pentru finalizarea ultimelor lucrări. „Teatrul promisiunilor: actori politici și agenți economici, într-o piesă care se joacă timp de nouă ani”, titrează publicația.

Tot în ediția de astăzi, Ziarul de Gardă publică un interviul cu Stepan Popovschi, directorul organizației „Contribuție la o justiție eficientă” din regiunea transnistreană, care a vorbit despre injustiție și lipsa de protecție a cetățenilor din zona separatistă a R. Moldova, cum luptă acesta pentru apărarea drepturilor persoanelor ținute ostatice de regimul separatist de la Tiraspol și cât de eficientă e legislația R. Moldova în protejarea drepturilor cetățenilor din stânga Nistrului.

Într-un alt material din Ziarul de Gardă, la rubrica JUSTIȚIE SELECTIVĂ, aflați mai multe detalii despre dosarul concesionării Aeroportului, declarațiile unora dintre cei opt inculpați, care, potrivit Procuraturii Anticorupție, ar fi concesionat Aeroportul Internațional Chișinău în 2013 în interesul unei „organizații criminale”.

 „Moscova se va focusa pe alegerile parlamentare”, atenționează istoricul Octavian Țâcu, citat de Jurnal.md. El a explicat în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la Jurnal TV, că dacă ai o majoritate confortabilă Dodon - Șor, cum a fost în 2021 atunci președintele poate deveni un sac de box pentru această coaliție. Ivan Ceban va avea un rol important atunci pentru că alianța nu se va face cu PAS, ci cu socialiștii, comuniștii, Chicu, Șor și alții. Noi deja am trecut printr-un astfel de experiment când socialiștii timp de jumătate de an au făcut trei coaliții, cu blocul ACUM, apoi cu PD, apoi cu Șor. Acești oameni nu au scrupule și nici nu vor avea. De aceea miza cea mare va fi alegerile parlamentare, nu prezidențiale”, consideră Octavian Țâcu.

La aceeași emisiune, deputatul PAS Lilian Carp a menționat că în săptămânile următoare vom avea parte de dezvăluiri interesante care vor demonstra cât de pro-european este Ion Ceban. „Cei care au fost naivi și au crezut că Ceban este pro-european, vor vedea că aceștia vor forma o majoritate de stânga în CMC”, a spus Carp. În opinia sa, Irina Vlah este scoasă în față de Moscova, ca oamenii lui Șor să migreze spre această candidată. Al doilea pol, este Plahotniuc, cu PSDE-MAN- Chicu care vor fi împreună, oameni puși de aceeași păpușari.

Lipsa unei coaliții oficializate în noul Consiliu Municipal Chișinău, unde niciun partid nu deține majoritatea, poate duce la majorități ad-hoc și decizii „dubioase”. Temerea a fost exprimată de activista platformei civice „Primăria Mea”, Vlada Ciobanu, într-un interviu la Europa Libera. Activista care monitorizează activitatea autorităților publice locale a spus că asemenea coaliții în care partide rivale votează „pragmatic” au existat în Consiliul Municipal Chișinău în timpul primului mandat al primarului Ion Ceban. Ceban a câștigat un nou mandat la alegerile locale din 5 noiembrie, dar partidul său MAN a obținut doar 20 din cele 51 de locuri ale Consiliul Municipal, așa încât nu poate conduce capitala de unul singur. Ceban a sugerat că nu-și dorește crearea de alianțe, dar așteaptă „constructivitate” de la toate partidele din Consiliu. Tot 20 de mandate în Consiliul Municipal Chișinău a obținut formațiunea de guvernământ, PAS, care a spus că nu va face coaliții cu MAN, Partidul Socialiștilor din care Ceban a făcut parte în trecut a obținut 6 mandate și a spus că este gata să discute cu primarul. Activista Vlada Ciobanu crede că această configurație îi permite primarului să găsească suficient sprijin chiar dacă PAS va rămâne în opoziție. Consiliul Municipal este cel care ia decizii în privința bugetului capitalei, aprobă autorizații de construcție sau planuri urbanistice zonale. Ultimele două domenii prezintă mai mari riscuri de corupere, potrivit Vladei Ciobanu. „Dezvoltatorii imobiliari iau un teren pe care pot să construiască clădiri comerciale de 1-2 etaje (...) merg în Consiliul Municipal și dacă au majoritatea celor prezenți, schimbă destinația terenului și pot să construiască în loc blocuri cu 10-16 etaje”, spune activista care a participat în trecut la proteste față de autorizații de construcție controversate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău