Mitropolia Basarabiei, despre rezultatele alegerilor prezidențiale: „Un semn de încredere și speranță într-o guvernare ce va sluji toți cetățenii, indiferent de neam, limbă sau credință”

  • 04 Noiembrie 2024 12:45
Mitropolia Basarabiei, despre rezultatele alegerilor prezidențiale: „Un semn de încredere și speranță într-o guvernare ce va sluji toți cetățenii, indiferent de neam, limbă sau credință”

Mitropolia Basarabiei a publicat un mesaj de felicitare adresat Maiei Sandu pentru realegerea în funcția de președintă a Republicii Moldova și a subliniat că aceste rezultate reprezintă „un semn de încredere și speranță într-o guvernare ce va sluji toți cetățenii, indiferent de neam, limbă sau credință”.

Alegerea Excelenței Voastre reprezintă un semn de încredere și speranță într-o guvernare ce va sluji toți cetățenii, indiferent de neam, limbă sau credință. Suntem convinși că Excelența Voastră veți rămâne un lider devotat, care își dedică viața pentru binele comunității, tratându-i pe toți cu dragoste și dreptate.

Suntem recunoscători tuturor celor care au venit la vot, dând dovadă de maturitate și dragoste de țară și neam. Prin această prezență, poporul a arătat că „unitatea este binecuvântată de Dumnezeu” (cf. Psalmi 132, 1) și că există o forță extraordinară în rugăciunea comună și în acțiunea responsabilă. Votul a fost, fără îndoială, o mărturisire a dorinței de dreptate și libertate, de unitate și speranță pentru un viitor pașnic.

Mitropolia Basarabiei rămâne alături de Excelența Voastră, gata să contribuie la propășirea binelui comun, pentru o Moldovă unită, dreaptă și prosperă”, se arată în mesajul publicat astăzi, 4 noiembrie, de Mitropolia Basarabiei. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,63 m/s
Sun
4
Mon
5
Tue
5
Wed
5
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău