Ministrul german al Economiei își îndeamnă concetățenii să economisească energia pentru a pune presiune pe Rusia

  • 15 Aprilie 2022 14:34
Ministrul german al Economiei își îndeamnă concetățenii să economisească energia pentru a pune presiune pe Rusia

Germanii ar trebui să înceapă să economisească energia pentru a deveni mai independenți de combustibilii fosili din Rusia, a declarat vineri ministrul Economiei, Robert Habeck, într-un moment în care prima economia a Europei caută modalități prin care să își reducă importurile de petrol și gaze din Rusia, informează Reuters.

În condițiile în care numărul victimelor în rândul civililor din Ucraina este în creștere, Germania este presată să se elibereze de petrolul și gazele rusești, criticii subliniind că veniturile din exporturile de combustibili fosili oferă Moscovei fondurile necesare pentru a putea continua războiul din Ucraina.

Robert Habeck a apreciat că Germania ar putea deveni mai puțin dependentă de Rusia dacă cetățenii săi și-ar reduce consumul de energie, sugerându-le să utilizeze trenul sau bicicleta în locul automobilului atunci când este posibil.

"Fiecare kilometru care nu este condus ajută la eliminarea livrărilor de energie din Rusia. În plus, astfel protejăm și mediul", a spus Robert Habeck, într-un interviu pentru Funke Media Group.

Potrivit ministrului Economiei, o reducere cu 10% a consumului individual de energie este posibilă, adăugând că angajatorii ar contribui și ei la acest efort dacă le vor oferi angajaților opțiunea de a lucra de acasă atunci când este posibil.

"Acolo unde este posibil, am putea lucra de acasă o zi sau două pe săptămână, inițial în mod voluntar", a spus Habeck.

Invadarea Ucrainei de către Rusia a șocat Germania și aliații săi din Uniunea Europeană care au decis să adopte o transformare radicală a politicii energetice, astfel încât blocul comunitar să își reducă dependența de importurile de combustibili fosili din Rusia.

Potrivit unor planuri anunțate de Robert Habeck la finele lunii martie, Germania vrea să își reducă la jumătate importurile de petrol din Rusia până la mijlocul acestui an și să devină "aproape independentă" până la finele lui 2022. În cazul cărbunelui, Germania ar putea deveni complet independentă de importurile din Rusia încă din toamna acestui an, a estimat Robert Habeck.

În cazul gazelor naturale, până la vară, ponderea importurilor de gaze din Rusia ar urma să scadă la 24% pentru ca în vara anului 2024 Germania să fie aproape complet independentă de gazele naturale rusești. 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău