Miniștrii de externe ai statelor UE, îngrijorați de situația din Republica Moldova

  • 19 Iulie 2018 12:55
Miniștrii de externe ai statelor UE, îngrijorați de situația din Republica Moldova

Consiliul Afaceri Externe al Uniunii Europene subliniază necesitatea de a intensifica, în cele șase țări din Parteneriatul Estic, reformele în domenii precum guvernarea, justiția, lupta împotriva corupției, reforma economică și mediul de afaceri. Miniștrii de externe a statelor UE își exprimă îngrijorarea deosebită față de situația din Republica Moldova, transmite IPN.

Potrivit portalului EU-Neighbours, reuniunea Consiliului a discutat chestiuni legate de Parteneriatul Estic, înaintea reuniunii ministeriale a Parteneriatului Estic din luna octombrie a acestui an. Miniștrii de externe au reafirmat angajamentul UE față de regiune, față de agenda de reformă și față de prioritățile identificate ca „20 Rezultate pentru 2020” pentru a obține o economie, o guvernare, o conectivitate și o societate mai puternică.

Consiliul a confirmat relevanța continuă a abordării adaptate și diferențiate, permițând fiecărei dintre cele șase țări – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina –  să aleagă nivelul de ambiție la care aspiră în relațiile lor cu UE.

Totodată, miniștrii UE au constatat progresele realizate în cele șase țări și au subliniat necesitatea de a intensifica reformele în domenii precum guvernarea, justiția, lupta împotriva corupției, reforma economică și mediul de afaceri. Ei și-au exprimat îngrijorarea deosebită față de situația din Republica Moldova.

În cele din urmă, miniștrii au accentuat importanța utilizării celei de-a zecea aniversări a parteneriatului în 2019 pentru a evidenția angajamentul UE față de regiune.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău