Miniștrii apărării din țările membre UE și-au exprimat sprijinul pentru Operațiunea Sophia

  • 30 August 2018 18:54
Miniștrii apărării din țările membre UE și-au exprimat sprijinul pentru Operațiunea Sophia

Miniștrii apărării din țările membre UE și-au exprimat joi sprijinul pentru Operațiunea europeană Sophia, lansată în 2015 împotriva rețelelor de traficanți din Marea Mediterană, însă nu au reușit să rezolve impasul rezultat din refuzul Italiei de a prelua migranți salvați în cadrul acestei operațiuni, relatează dpa.

Guvernul populist de la Roma a adoptat o poziție dură împotriva migrației, refuzând să permită debarcarea celor salvați pe mare dacă alte state membre UE nu se oferă să îi preia.

Problema amenință viitorul Operațiunii Sophia, al cărui actual mandat expiră la sfârșitul anului. Statele membre ale Uniunii Europene sunt în proces de revizuire a misiunii.

"Am remarcat o hotărâre puternică din partea tuturor statelor membre, nimeni nu este exclus, de continuare a operațiunii", a declarat șefa diplomației europene, Federica Mogherini, la sfârșitul unei reuniuni informale la Viena a miniștrilor apărării din țările membre UE.

"Aceasta este o responsabilitate colectivă", a adăugat ea.

În momentul creării Operațiunii Sophia în 2015, Italia a fost de acord să preia migranții salvați de navele sale.

Până în prezent, navele care participă la această operațiune au salvat peste 49.000 de migranți.

Roma cere acum o schimbare a regulilor și solicită altor state membre să preia migranții, în caz contrar amenințând să-și închidă porturile pentru navele operațiunii.

Cu toate acestea, deciziile privind împărțirea responsabilităților trebuie luate de către miniștrii de interne sau liderii UE, a spus Mogherini. Această chestiune ar putea fi principalul subiect de discuție la următorul summit informal al UE din orașul austriac
Salzburg de luna viitoare.

Ministrul de interne italian Matteo Salvini a amenințat joi că va suspenda contribuția țării sale la Operațiunea Sophia, dacă propunerile Romei privind redistribuirea migranților nu sunt adoptate.

Cu toate acestea, ministrul german al apărării Ursula von der Leyen a cerut Italiei să nu deturneze misiunea.

"Este de asemenea o chestiune de credibilitate și de fiabilitate a misiunii europene. Noi am creat-o. Ea se va desfășura până la sfârșitul anului. Ea trebuie să continue până la sfârșitul anului", a spus Ursula von der Leyen.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:36 %
Vint:6,17 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
10
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău