Ministerul Afacerilor Externe de la București aduce un omagiu memoriei victimelor Progromului de la Iași, petrecut în urmă cu 82 de ani
-
29 Iunie 2023 14:27
Cu prilejul comemorării a 82 de ani de la Pogromul de la Iași, Ministerul Afacerilor Externe aduce un omagiu memoriei victimelor acestui episod tragic al istoriei naționale.
În urmă cu 82 de ani, Iașiul devenea scena unei tragedii inimaginabile - atrocități și crime de nedescris au fost săvârșite împotriva populației evreiești, în cadrul unei acțiuni sistematice de eliminare fizică a acesteia, la ordinul autorităților politice din acea vreme.
Ministerul Afacerilor Externe evocă, astăzi, memoria victimelor acestei tragedii și reamintește datoria morală colectivă pe care o avem, aceea de a ne asigura că astfel de fapte nu se vor repeta.
Ministerul Afacerilor Externe reafirmă hotărârea de a se implica atât în plan intern, cât și în plan internațional, în programe și proiecte menite să prevină și să combată antisemitismul, să promoveze toleranța și respectul reciproc între cetățeni, să prevină și să sancționeze negarea și distorsionarea Holocaustului, intoleranța, discriminarea.
În contextul agresiunii nejustificate și neprovocate a Federației Ruse împotriva Ucrainei, Ministerul Afacerilor Externe va acționa hotărât pentru a combate promovarea dezinformării și a narativelor ce distorsionează istoria europeană a Holocaustului și nu numai.
Pogromul de la Iași, derulat în perioada 27-30 iunie 1941, a fost unul dintre cele mai violente pogromuri din istoria evreilor din România, inițiat de regimul politic Antonescu și executat de autoritățile publice locale. Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România estimează numărul victimelor la 14.850 de evrei.