Mike Pompeo promite un răspuns ferm dacă acțiunile Iranului ar afecta interesele SUA în Irak

  • 14 Decembrie 2019 10:15
Mike Pompeo promite un răspuns ferm dacă acțiunile Iranului ar afecta interesele SUA în Irak

Șeful diplomației americane Mike Pompeo a avertizat vineri Iranul cu un răspuns "ferm" în cazul în care vor fi afectate interesele SUA în Irak, după o serie de atacuri cu rachete care au avut drept țintă baze militare din această țară în care se află soldați americani, transmite AFP, preluat de Agerpres.

"Trebuie (...) să profit de această oportunitate pentru a aminti liderilor iranieni că orice atac venind din partea lor sau din partea oricăruia din pionii lor, care ar produce daune americanilor, aliaților noștri sau intereselor noastre, se va expune unui răspuns american ferm", a anunțat, într-un comunicat, Mike Pompeo.

Acest avertisment este lansat de șeful diplomației americane după o serie de atacuri cu rachete în Irak - 10 în total începând cu 28 octombrie - împotriva bazelor militare ce găzduiesc soldați americani sau împotriva unor reprezentanțe diplomatice ale SUA, inclusiv ambasada americană situată în zona verde ultrasecurizată din centrul capitalei Bagdad.

În noaptea de miercuri spre joi, două rachete au lovit o bază militară situată în apropiere aeroportului internațional al capitalei irakiene, în care se aflau și soldați americani.

"Facțiunile susținute de Iran au realizat recent mai multe atacuri împotriva unor baze în care se află forțe de securitate irakiene alături de personal american și al coaliției internaționale", a continuat secretarul de stat.

"Iranul trebuie să respecte suveranitatea vecinilor săi și să înceteze imediat (...) să susțină terțe părți în Irak și în regiune".

Aceeași bază din apropierea aeroportului, care adăpostește soldați dar și diplomați americani, a fost vizată luni de un atac soldat cu șase răniți, dintre care doi grav, în rândul membrilor unităților de elită antitero irakiene.

Aceste unități sunt singura forță din Irak înarmată și antrenată de SUA, într-o țară în care influența facțiunilor armate pro-iraniene este în creștere, acestea fiind deja integrate în cadrul forțelor de securitate irakiene.

Deși niciunul din atacuri nu a fost revendicat, Washingtonul a indicat drept autor ale acestora facțiunile armate irakiene susținute de Iran.

Regimul de la Teheran este oaia neagră a administrației Trump, iar tensiunile dintre SUA și Iran sunt în creștere după ce președintele american a anunțat în mai 2018 retragerea țării sale din acordul nuclear iranian. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:88 %
Vint:6,17 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău