Mike Pompeo a dezvăluit că a fost în Donbas, în calitate de șef al CIA
-
24 Mai 2018 13:35
![Mike Pompeo a dezvăluit că a fost în Donbas, în calitate de șef al CIA Mike Pompeo a dezvăluit că a fost în Donbas, în calitate de șef al CIA](https://media.radiochisinau.md/image/201805/640x360/40a2d9bcb643907daadc3bc4844c2ca3.jpg)
Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a dezvăluit că înainte de a fi numit în actuala funcție, a efectuat o vizită în Donbas, în calitate de șef al Agenției Centrale de Informații (CIA).
În timpul unor audieri în Camera Reprezentanților, Pompeo a precizat că ultima vizită externă ca șef al CIA a făcut-o în estul Ucrainei.
„Am văzut cu ce provocări se confruntă Ucraina și poporul său”, a spus Mike Pompeo.
„Este o chestiune foarte serioasă. Rușii au anexat o cincime din teritoriul ucrainenilor. Niciodată nu trebuie să uităm ce s-a întâmplat" - a mai afirmat Mike Pompeo, atrăgând atenția că anexarea Crimeii și ocuparea unei părți din Donbas sunt ignorate "prea des" de către restul lumii.