Mii de britanici au rămas fără electricitate după ce Regatul Unit a fost lovit de două furtuni consecutive

  • 31 Ianuarie 2022 16:44
Mii de britanici au rămas fără electricitate după ce Regatul Unit a fost lovit de două furtuni consecutive

Mii de locuințe din Marea Britanie au rămas fără electricitate după ce țara a fost lovită weekendul trecut de două furtuni consecutive. Furtunile Malik și Corrie au doborât copaci, au avariat liniile de electricitate și au smuls acoperișurile caselor din nordul Angliei și din Scoția.

Cea mai recentă dintre ele, furtuna Corrie, a generat vânturi care au atins duminică viteze de până la 145 de kilometri pe oră în Hebridele Exterioare, un arhipelag din nord-vestul Scoției. Ea s-a format după furtuna Malik, care a provocat distrugeri materiale majore în timpul zilei de sâmbătă, scrie DIGI24.

Potrivit autorităților locale, circa 37.000 de locuințe din nordul Scoției au rămas fără electricitate după cele două furtuni, care s-au abătut asupra acestei zone la distanță de 48 de ore una de cealaltă, scrie Agerpres.

Luni dimineață, compania Northern Powergrid a anunțat că 7.000 de locuințe erau în continuare lipsite de electricitate, 4.000 din cauza furtunii Malik și 3.000 din cauza furtunii Corrie.

Compania a anunțat că va lucra în perioada următoare pentru a restabili alimentarea cu energie electrică în comitatele Northumberland, Durham și Tyne and Wear. Reprezentanții acestui furnizor se așteaptă ca operațiunile de restabilire a furnizării de energie electrică să se prelungească până marți.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
-4,76
Cer fragmentat
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău