RC: Spuneați că acum pictorii nu prea vorbesc așa de mult despre artă între ei precum o făceau alte generații... De ce?

MȚ: Nu au nevoie. Astăzi s-a schimbat lumea, pe internet putem să accesăm multă informație. Pictorii aveau nevoie de comunicare și așa mai ieșeau din casă. Depinde, ce fel de artist ești. Astăzi poți să privești Bienala de la Veneția pe Youtube. Nu e neapărat să te duci la Veneția. Și apoi sunt puțini oameni care au nevoie de comunicare. Puțini. Omul este satisfăcut de ce are. I se pare că are suficient. Și așa devenim tot mai autosuficienți. Apoi depinde pe ce punem accent în viață: carieră sau familie. Cei care vor să facă carieră în viață, nu au nevoie de comunicări. Mai degrabă au nevoie să fie împinși (n.r. susținuți) de cineva. Azi trebuie să ai protecție. Vin colegii noștri din străinătate, pictorii care stau acolo, nu spun aproape nimic. Vorbesc la general, ghicești singur, dacă vorbim în genere despre situația în artă, dar dacă ne referim la artă – în general nu se vorbește, fiecare se consideră bun. Dacă sunt talentați, în general pictorii sunt talentați, consideră că nu au nevoie de alte păreri, care pot fi riscante pentru arta lor. Eu mai mult dialoghez cu soția la telefon, care se află la Sankt Petersburg. Mai sunt câțiva prieteni pictori, da...

RC: Erați apropiat mult de maestrul Mihai Grecu... Cum aveau loc discuțiile?

MȚ: El putea discuta, putea invoca unele teme foarte ușor pentru că avea o cultură foarte vastă, avea inițiativa dialogului ceea ce este foarte important. În felul acesta, întâlnirile și comunicările cu el erau consistente. Eu veneam dintr-un alt spațiu, cu influența avangardei ruse, franceze, el venea din școala românească, lucrul acesta era destul de diferit, și putem să spunem că era foarte bun.

Eu nu pot spune că am fost elevul lui Grecu, dar Maestrul îmi arăta lucrări și din acele comunicări, întâlniri, mă marcau și mă influența să fac ceva. Alți artiști care m-au marcat prin discuții despre artă au fost Elena Bontea, Ada Zevin. Ada Zevin mi-a fost profesoară de istoria artelor la Școala de Pictură de la Chișinău. Era o doamnă cu o vastă cultură care cunoștea bine arta europeană, arta franceză. Și mai depinde și de om, nu cu oricine vrei să discuți.

RC: S-a spus recent în spațiul public că în Rep. Moldova lipsesc colecționarii de artă. Pictorii sunt colecționari de artă, pot să schimbe între ei lucrări?

MȚ: Au fost colecționari, dar nu știu dacă este important. Relativ. Feciorul lui Lazăr Dubinovschi era unul dintre ei, mai lua câte o lucrare de-a lui Andrei Sârbu. În primul rând pictorii colecționari sunt mai rar, ei însăși sunt producătorii de tablouri, doar în anumite cazuri. În ceea ce privește colecționarii, noi nu-i prea avem, fapt ce exprimă nivelul nostru de viață, de cultură nu doar astăzi, dar în genere. Sunt oameni care au posibilități, însă nu au nevoi de așa ceva. Trebuie să îți placă.

RC: Prin faptul că nu înțeleg arta?

MȚ: A investi în artă, a colecționa artă reprezintă astăzi o pasiune sau un interes. Marii colecționari de artă în lume vindeau, schimbau, au provocat spații culturale. Este un interes să fii în acest domeniu.

RC: Așa se dezvoltă și arta în spațiul nostru?

MȚ: Da, pentru că e cam trist să faci pictura și să nu o poți  arăta, să nu aibă un mers. E mai bine când tablourile au altă cale. Sigur că se mai întâmplă, picturile mai ies din atelier. Mai vin colecționari să le cumpere.

RC: Artistul are nevoie de disciplină?

MȚ: Disciplina este în caracterul lui, dar depinde ce se înțelege prin disciplină. Picasso spunea să nu influențăm mersul tainic al lucrurilor. Este o cale care duce spre creație, spre a face ceva, să ai o stare. Nu poți să vii și să lucrezi un număr de ore pe zi dacă nu ești dispus, precum un muncitor la uzină.

Artistul plastic Mihai Țăruș s-a născut la 10 decembrie, 1948, în comuna Sinești, Ungheni. Experții în artă îl caracterizează ca fiind unul dintre cei mai reprezentativi artiști ai picturii experimentale. În perioada sa de formare ca artist, abordează și studiază în profunzime mai multe tehnici. Potrivit specialiștilor în artă, pune accent pe formă ca stare iminentă a dezintegrării oricărui dat. Se detașează de concepție – manifeste, preferând afirmația unor noi experiențe plastice abstracte și nonfigurative în creație. Publică articole de tematică atât în Rep. Moldova, cât și peste hotare. Mărturiile sale pot fi găsite în albumul „Autoportret-Jurnal” de la editura Arc, 2021.