„Se deschide ușa și apare un cap și un deget, care mă chemă - măi Beșleagă, ia vino-ncoace! Cobor și-mi spune că mă cheamă „prezidentul”. Da „prezidentul” avea un birou lung. Era unul mititel, îi spunea Grosu. Eu mă apropii, el zice: „Ședeți!”. Mă așez într-un fotoliu, el se așează în alt fotoliu. Eu nu-l văd pe dânsul, el nu mă vede pe mine. Fotoliul meu e adânc, și eu nu prea înalt. Fotoliul lui adânc, și el mititel. I-am văzut numai scăfârlia. Și-aștept ce-o să-mi spună. Și când colo, de dincolo de dealul mesei, biroului, se aude vocea lui: „Noi te-am chemat pe mata, sa-ți spunem că trebuie să pleci de la noi!”. Da ce însemna să pleci de la noi - să scrii cerere de concediere! Da, cum era - că eu de-acuma scrisesem cerere de concediere de la Chipăruș! - te punea, te obliga să scrii cerere, po-russki, desigur, po sobstvennomu jelaniu, la propria dorință. Așa, ca să nu rămână în arhivă că te-au dat afară!

Da eu zic - da de ce? Apoi, că noi, când te-am primit n-am știut că ești naționalist! Și m-au dat afară. A treia oară. Iată acestea au fost pățaniile mele. Eu despre lucrurile acestea am scris o carte de amintiri, care astăzi, chiar, Alina, mi s-a transmis de la editură, că a apărtu cartea! Cartea se numește “Jocurile și șocurile tinereții”. În cartea aceasta eu descriu aceste momente. Dar nu numai acestea. Acestea sunt pe linie profesională. Eu am avut șocuri pe linie personală, intimă, șocuri, despre care nu se vorbește. Șocuri, dacă aveam 28-29 de ani eu eram copt, am intrat în lumea mare...”, povestește scriitorul Vladimir Beșleagă.

Tema pe care și-a ales-o inițial ca teză de doctorat a fost despre scriitorul Liviu Rebreanu. Vladimir Beșleagă numește comică situația în care a ajuns să nu o mai ducă la bun sfârșit.

„Eu am lucrat la tema, sau subiectul sau la teza “Arta romanului lui Liviu Rebreanu”. M-am documentat. Dar așa era canonul, sau formula.  Epoca în care s-a produs scriitorul. Pe urmă procesul literar și pe urmă opera propriu-zisă. Ce ai înțeles, ce ai descoperit, ce ai de spus nou. Despre Rebreanu s-a scris mult, Rebreanu a fost fondatorul romanului românesc modern. Până la el nu a avut literatura româna un roman de factură clasică, de factură serioasă. Eu am intrat la doctorantură când era perioada dezghețului. Și domnul profesor Coroban, care era îndrumătorul, sau conducătorul meu, mi-a sugerat ideea aceasta, știind că am aptitudini literare, scriu, urma degrabă să apară și cartea mea - eu am editat în 1956 prima carte de povestiri pentru copii. Ș-atunci era deschiderea, către literatura, nu numai moldovenească, limitată la zona Moldovei vechi, dar toată literatura era una, română. De aceea s-a acceptat. Pe urmă a venit reculul și s-a interzis. Eu am redactat primul capitol, introducerea și primul capitol. În timp ce eu am lucrat, teza mea a fost rebutată, mie nu mi s-a permis să merg în România, să mă documentez și mi s-a dat un alt conducător științific. Unul care habar nu avea nici de Rebreanu, nici de literatură. Era un semidoct. Și ca să terminăm povestea, eu sunt invitat la decanat. Sau de fapt, el era invitat să vorbească despre doctoranzii lui. Dar eu am venit. Că el a zis - dacă o să mă întrebe ceva și n-am să știu, o să te chem pe d-ta. Eu am venit și aștept în antreu. El întârzie și vine fuga-fuga, ca un meteor. Trece prin fața mea și din fugă întreabă așa - el, conducătorul meu, zice: „Măi, Beșleagă, măi! Ce mai scrie Rebreanu cela al tău?” Așa, țărănește. Rebreanu era mort din 44!.. Pe urmă eu am mai continuat să lucrez și îi dădeam lui ceea ce scriam. Dar a urmat o tăcere, nu mi-a mai răspuns nimic până la expirarea termenului. Apoi eu am fost expulzat”, povestestește invitatul emisiunii.

O personalitate remarcabilă, despre care își amintește scriitorul, este savantul lingvist, Vasile Coroban, care a educat o pleiadă de scriitori și filologi, promovând cultura și limba românească, în acea perioadă dificilă: „Da, ei doi, Coroban și Cărare - tot timpul au bătut în dogmatism, în primitivism și în provincialism, și-n semicultură, sau incultură”.

Vladimir Beșleagă a fost unul dintre primii și puținii scriitori care, în anii 90, au scris despre persecuția bisericii în perioada sovietică. Scriitorul povestește despre ceea ce l-a motivat să scrie la această temă:

„Când s-au deschis arhivele, după 90, eu am simțit că a venit timpul  să aflu ce-a fost cu mine, ce s-a întâmplat în anul 1959. Să studiez eu acea plenară, care a măcelărit intelectualitatea, care l-a distrus pe Coroban, care l-a condamnat pe Meniuc. Și eu am figurat în raportul secretarului de atunci, unul Serdiuc. Am vrut să aflu, să mă documentez. Și am mers la arhiva partidului, care s-a deschis. Și am început să studiez. Și am descoperit o sumedenie de materiale despre persecutarea bisercilor și mănăstirilor. Pentru că în anul 1959 s-a produs marele atac asupra bisericilor și mănăstirilor  din Basarabia. Au fost închise sute de biserici și zeci de manastiri. Am citit, am întâlnit cazul unui sărman preot, că-i uit acuma numele, care m-a impresionat așa mult! Avea o casă de copii și era dat afară din biserică, pus la muncă, nu știu ce!.. Și era într-un document, ș-apoi în alt document, ș-apoi în alt document! Și mergând pe destinul lui, am descoperit cazul Răciula. Tot în arhive. Și zic: Măăăi, dar ăsta este un caz fantastic! Acolo s-au adunat 9 sate, din împrejurimile mănăstirii Răciula, care timp de 9 zile și 10 nopți, sau 10 zile și 9 nopți, au apărat mănăstirea. Și a venit miliția, sute de miliționeri din toată zona de nord a republicii au fost aduși acolo. Pe urmă s-a produs un atac. Apărătorii au ripostat cu furcile. Cu furcile au mers la confruntare!

L-am prins în viață pe Ilarion Mocreac, care a fost liderul acestei răscoale. Am un dialog cu dânsul, editat în carte. Am avut și fonograma, dar s-a pierdut. Și în perioada aceea eu am fost angajat la o revistă care era editată cu finanțarea Institutului Cultural Român, unde activa Augustin Buzura. Am fost inclus în redacția aceasta ca stilizator. Acuma apare foarte rar, Gheorghe Negru e redactor. Și eu, timp de 20 de ani am lucrat acolo și am publicat, pe bază de materiale din arhive, mai multe texte, inclusiv textele, care pe urmă s-au adunat în cartea despre Răciula. În afară de arhive, am dialogat cu supraviețuitorii, în special cu Ilarion Mocreac. Așa că asta a fost  o muncă mare, mult mai voluminoasă, poate mai mare ca forță, decât o carte de-a mea proprie”, relatează scriitorul.

Mai multe detalii puteți afla în partea a doua a interviului cu regretatul scriitor, publicist, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, Vladimir Beșleagă, difuzat în cadrul emisiunii „Memorial Basarabean”. Puteți audia interviul, accesând fișierul audio de pe această pagină.

Citește și: Memorial Basarabean | Vladimir Beșleagă: „Tata m-a dus la domnul Sofian, profesor de română la găgăuzi în perioada interbelică. Avea o bibliotecă enormă, fantastică!” (Audio, Partea I)