MEMORIAL BASARABEAN | Preotul Viorel Cojocaru: Clerul basarabean din perioada interbelică avea o strălucită ținută teologică și intelectuală. Aproape o treime dintre acei preoți au fost ulterior deportați, omorâți de către ocupanții sovietici (Audio)

  • 14 Februarie 08:14
0%
00:00:00
00:00:00

Preotul Viorel Cojocaru, slujitor al bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și al Bisericii Inimii Tăcute (pentru creștinii cu deficiențe de auz și vorbire), doctor în bioetică, lector la USMF “N. Testemițeanu”, studiază de mai mulți ani destinul bisericii din Basarabia, în prima jumătate a secolului XX.

După anul 1917, văzând pericolul ateismului care venea din Rusia bolșevică, preoții au fost primii care au optat pentru dezlipirea de acest imperiu a Basarabiei, care fusese anexată încă din perioada țaristă, menționează preotul V. Cojocaru. Combaterea ideologiei ateiste, promovate de bolșevici – această temă este des reflectată  în revistele teologice din perioada interbelică din Basarabia. După Unirea cu Patria –mamă, aici au apărut aproape 50 de periodice bisericești, grație activității unei pleiade de preoți instruiți, absolvenți ai unor instituții teologice cu mare prestigiu în întreaga Românie, afirmă preotul Viorel Cojocaru:

Seminarul Teologic de la Chișinău a dat nu doar preoți, ci și mulți oameni culți, inclusiv politicieni. Astfel, bună parte din membrii Sfatului Țării, mai mult de jumătate dintre ei, își făcuseră studiile la Seminarul Teologic, ulterior absolvind alte facultăți din Kiev, sau alte orașe.... În perioada interbelică Facultatea de Teologie, deschisă la Chișinău, a avut influența sa importantă. Aici au activat figuri însemnate ale culturii și teologiei românești, precum Nichifor Crainic, Gala Galaction, Mircea Vulcănescu, Irineu Mihălcescu... Precum menționa marele istoric Nicolae Iorga, nivelul facultății de Teologie din Chișinău din acea perioadă era net superior nivelului altor facultăți similare din Țară.

 Pe toți îi însuflețea lupta împotriva curentului bolșevic care venea asupra noastră – și nu doar asupra Basarabiei, ci asupra întregii Europe. Pe de altă parte preoții erau însuflețiți de setea aceasta de carte,  de a învăța oamenii în limba poporului, de care lucru erau privați în perioada țaristă. Astfel fapt mulți dintre ei erau implicați în editarea diferitor periodice. S-au înregistrat în perioada interbelică 47 de reviste, ziare teologice, unele dintre care apăreau chiar săptămânal. Aceasta constituia mai mult de jumătate din periodicele editate pe întinsul întregii Patriarhii Române la acea perioadă!

Ținând cont de pericolul ateismului, dar și de înmulțirea unor secte, care câștigaseră teren în perioada țaristă, deoarece aveau avantajul de a vorbi oamenilor în limba lor, Mitropolitul Gurie încearcă să numească în majoritatea parohiilor câte 2 preoți. Unul dintre ei era implicat nemijlocit în activitatea sacramentală, iar altul era obligat să se ocupe de activitatea cultural – misionară. Mulți dintre ei au publicat chiar diferite monografii, au pus baza școlilor parohiale în diferite localități. Deci preoții aveau, putem spune, o ținută științific-academică în fața poporului.

Sfântul Dionisie Erhan, fost episcop al Cetății Albe și Ismail, în perioada când era episcop-vicar, deseori organiza diverse cercuri, vizite pastorale, în care solicita biblioteca preotului. Precum menționa publicistul și activistul basarabean Ion Pelivan în revista “Viața Basarabiei”, acest vrednic episcop, ierarh sfânt al bisericii noastre, încuraja preoții să citească și literatură artistică, (precum îi îndemna în scrierile sale pe tineri și Sfântul Vasile cel Mare). De fiecare dată în vizitele sale, le ducea preoților cărți, pentru a le îmbunătăți bibliotecile.

Rezultă că sunt foarte mulți factori care au contribuit la faptul că înainte de invazia sovietică clerul basarabean avea un nivel înalt pastoral, intelectual ”, a menționat Preotul Viorel Cojocaru.

Ceea ce a urmat după anexarea de la 28 iunie 1940 a constituit o golgotă a suferinței pentru preoții și biserica din Basarabia. Conform unor cercetări incomplete, circa 400 de preoți ș slujitori ai bisericii, din cei peste o mie, au fost arestați, deportați, exterminați de către bolșevici, afirmă preotul Viorel Cojocaru. Unii dintre ei au fost maltratați și omorâți în văzul enoriașilor, ajungându-se până la atrocități și acte de sălbăticie nemaivăzute, susține preotul:

Precum menționa istoricul Boris Buzilă, primul lucru pe care l-au făcut în primele zile după venirea lor în Basarabia, reprezentanții noii puteri, intrând în fiecare localitate, se interesau de preot – cine este el și cu ce s-a ocupat în perioada românească...Aceasta firește a dus la suferințe, dar din câte aflăm clerul le-a întâmpinat cu luciditate și cu fermitate. Din relatări, aflăm că au avut o credință stabil , o demnitate și o valoare ca om în fața credincioșilor. Aflăm despre aceste evenimente din diferite surse. Spre exemplu din  mărturiile acelor preoți, care s-au refugiat în România. Ei au mai reușit să mențină legătura cu cei din teritoriul ocupat. De asemenea menționăm ca surse și periodicele care s-au editat în perioada 1941-44, printre care revista Luminătorul. Pe de altă parte, dacă am fi să ne orientăm după datele din arhive, documentele întocmite de către reprezentanții puterii sovietice în acea perioadă, ele sunt destul de eronate. Spre exemplu în 1941 un preot a fost împușcat în fața sediului partidului comunist în văzul tuturor. Conform documentelor sovietice aflăm că acestuia i s-a incriminat, că a botezat un copil și acesta s-a îmbolnăvit și a răcit în urma botezului. Cunoscuta scriitoare și cercetătoare Nina Negru, ne aduce o mărturie verbală, despre un caz zguduitor ce a avut loc într-o parohie din raionul Cahul. Preotul a fost somat să întrerupă serviciul divin, dar acesta a cerut să fie așteptat până finalizează Sfânta Liturghie, iar după aceasta a fost scos împreună  cu tot poporul la marginea satului, unde preotului i s-a scos pe viu o parte de intestin, a fost bătut în cuie de un copac și acesta obligat să se rotească în jurul copacului...

Alt caz de maltratare sălbatică a unui slujitor al altarului o avem în Cetatea Albă. Preotul a fost asasinat de către soldații bolșevici după ce a ieșit din biserică –  i-a fost tăiat capul, cu care, călăii săi, au jucat fotbal... Au fost cazuri, când preotul era asasinat, chiar împreună cu familia, cum e cel a preotului Mihei Miziumschi din satul Volintiri, pe atunci județul Cetatea –Albă. Fiind împovărat cu impozite, pe care nu le mai putea plăti, preotul a fugit și s-a ascuns un timp în pădurea din apropiere. Dar a fost prins și asasinat, iar mai apoi omorâți și membrii familiei – preoteasa Elizabeta și fiica Sofia, de 12 ani...

Mai multe nume ale preoților martiri - Preot Dimitrie Biuc, slujitor la parohia Domulgeni, jud. Soroca. A fost împușcat de către ostașii sovietici în plină zi, mergând pe stradă. Evenimentul s-a petrecut în orașul Soroca la 15 septembrie 1940. Preot Vasile Bodrug, din satul Dușmani, jud. Bălți. în anul 1941 este arestat și condamnat la moarte prin împușcare. Preot Alexandru Motescu, la 28 iunie 1940 fiind cu parohia în județul Tighina, a fost racolat de pe strada acestui oraș de către gruparea bolșevică condusă de avocatul Glinsberg, apoi dus în biserică, batjocorind preotul și profanând locașul. În altar i s-au tăiat urechile și limba, l-au scos afară și i-au dat foc, murind în chinuri groaznice. Protoiereul Ieremia Cecan,  în satul Beleuța, jud. Hotin. Angajat în multe proiecte de resuscitare națională a basarabenilor, un publicist remarcat în acea perioadă, În iulie 1940 este arestat de organele NKVD-ului, în iulie 1941 este împușcat în închisoarea centrală din Chișinău.

Facem apel la cetățenii care cunosc asemenea cazuri să-i scoatem din anonimat pe acei preoți care au pătimit în acea perioadă.

Avem acum acces la procesele de condamnare ale preoților, în arhivele de stat, unde găsim răspunsurile preoților condamnați la ani detenție în lagărele comuniste, care denotă tărie, demnitate și credință. Așa precum vedem în cazul preotului –protoiereu Alexandru Baltaga. În cazul acestuia, spre bucuria noastră, a fost înaintată propunerea de a se înființa o comisie de canonizare, în cadrul Mitropoliei Basarabiei, a Patriarhiei Române. Aceste preot, care precum spune istoricul Mihail Tașcă, a fost decanul deputaților Sfatului Țării, a fost arestat imediat după anexare, în 1940, așa cum s-a întâmplat cu majoritatea foștilor membri ai Sfatului Țării, care au votat Unirea, multor funcționari, intelectuali, etc. I s-a că fost ostil puterii sovietice. Preotul Baltaga nu a negat faptul, ci a răspuns cu fermitate că a luptat împotriva ideologie ateiste a acestui regim, ostilă credinței de veacuri a poporului și că este gata să pătimească pentru credința și convingerile sale”, povestește preotul V. Cojocaru.

În perioada celui de-al doilea război mondial, preoții basarabeni și-au manifestat curajul și pe câmpul de luptă. Astfel, din cei  peste 36 preoți încorporați în Armata Română, 6 erau din Basarabia. Aceștia au botezat sute și mii de mireni de pe teritoriile sovietice marcate de ideologia ateistă, au oficiat servicii divine în condiții de campanie, mărturisind, împărtășind soldații, săvârșind trebuințele cuvenite pentru înmormântarea ostașilor. Unii dintre ei au căzut în timpul luptelor, ca niște eroi, cum e cazul unui preot originar din Trușeni, afirmă părintele Viorel Cojocaru:

“În anii 90 am găsit o carte despre preoții și ostașii români în perioada celui de-al doilea război mondial, în care am aflat multe despre martiriul și curajul preoților români. Mă interesa să identific printre ei preoți basarabeni. Am descoperit aceste informații în arhivele de la Pitești. Acolo am aflat despre soarta unui preot basarabean, care a fost decorat post-mortem cu una dintre cele mai mari distincții militare, Steaua României, cu panglică și tricolor, preotul-protoiereu Madan, născut în Trușeni. El a ajuns până la Cotul Donului, fiind preot-confesor al Armatei a III-a și protopop în același timp. Precum povestește un soldat supraviețuitor al acelor evenimente, preotul oficia Sfânta Liturghie, când a început ofensiva inamicului. La ordinul ofițerilor, ostașii s-au retras în tranșee. Preotul a rămas însă să oficieze pe câmpul de luptă, în timp ce în jur turuiau gloanțe și explodau obuze. Timp de aproape douăzeci de minute, cât acesta a oficiat serviciul divin, nici un glonț nu l-a atins, iar după ce acesta a consumat Sfintele Taine din cana ce slujea drept potir, imediat a fost cosit. Întrebarea mea, ca preot, este - oare acesta nu este un martir, un sfânt?”, spune V. Cojocaru.

Preotul Viorel Cojocaru mai relatează despre faptul că împreună cu publicistul Vasile Șoimaru, (autorul volumului „La Cotul Donului”), au făcut o excursie la mii de kilometri, până în regiunea satului Klețkoie, unde se află, astupați de pământul stepei calmâce, câteva sute  de mii de ostași români și basarabeni, pentru a le face o pomenire creștinească.

Mai multe detalii puteți afla din interviul realizat de Alina Rusu, în cadrul emisiunii Memorial Basarabean, postat în fișierul audio de pe această pagină.

Constantin I. Stan, Refugiați din Basarabia și Bucovina de Nord la Râmnicu-Sărat, Buzău și Mizil (1940-1941), în: „Destin românesc”, București, 1997, nr. 2, p. 79.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
36,07
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:4,63 m/s
Wed
22
Thu
23
Fri
25
Sat
27
Sun
27
Arhivă Radio Chișinău