Memorandum pentru protejarea drepturilor minorităților naționale

  • 16 Noiembrie 2018 10:39
Memorandum pentru protejarea drepturilor minorităților naționale

Un Memorandumul care va sprijini implementarea Strategiei de consolidare a relațiilor interetnice până în 2027, adoptată de Guvern în 2017, a fost semnat joi, 15 octombrie, între Biroul Relații Interetnice, Oficiul Avocatului Poporului și Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității.

Documentul stabilește un cadru pentru consolidarea cooperării între cele trei instituții prin intermediul unor reuniuni regulare, schimb de informații, cercetării comune și sprijinului reciproc, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Misiunii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa în Moldova, organizație care a contribuit la facilitarea elaborării documentului, se menționează că atât Misiunea, cât și înaltul comisar al OSCE pentru minorități naționale au susținut eforturile Guvernului pentru dezvoltarea Strategiei, care urmărește să creeze o societate incluzivă și tolerantă în Moldova.

„Acest tip de mediu, în care sunt respectate drepturile omului, inclusiv cele ale minorităților naționale, creează o bază solidă pentru procesul de reglementare”, a spus la ceremonia de semnare a Memorandumului, Claus Neukirch, șeful misiunii OSCE în Moldova.

Memorandumul a fost elaborat ca parte a proiectului Misiunii OSCE pentru consolidarea cooperării și a capacității actorilor în promovarea și protejarea drepturile minorităților naționale.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:65 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău