Masa rotundă „România și Republica Moldova, din nou împreună, în Uniunea Europeană” | Adrian Dupu: Nu putem să ne dorim un alt viitor decât unul împreună în UE. România este deja acolo, iar majoritatea cetățenilor din Rep. Moldova își doresc același lucru
-
25 Martie 2022 16:49
În ajunul celor 104 ani de la Unirea Basarabiei cu România, Parlamentul de la Chișinău a găzduit o masă rotundă unde demnitari, parlamentari, politicieni și oameni de știință de pe ambele maluri ale Prutului au discutat aspecte ale relațiilor moldo-române prin prisma aspirațiilor de integrare europeană ale Rep. Moldova. Unii dintre vorbitori s-au pronunțat pentru dezvoltarea unor relații pragmatice și au reafirmat că drumul european al Rep. Moldova este prin România.
Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu a remarcat sprijinul constant al României oferit Rep. Moldova. Acesta a declarat că agenda de integrare europeană și de reforme a Chișinăului este una foarte ambițioasă. Igor Grosu a chemat oamenii afaceri de peste Prut să vină cu mai multe investiții.
„Drumul nostru spre UE, în mod natural, este prin România. Vrem să învățăm, vrem să preluăm din experiența Dvs. de aderare care este una apropiată nouă. (...) Cred eu că un următor liant în relația noastră sunt investițiile. Noi invităm și vom invita în continuare investitorii români să vină să facă investiții în economia Rep. Moldova și, desigur, domeniul prioritar, la moment, este cel energetic”, a declarat Igor Grosu.
Secretarul de stat al Departamentului pentru relația cu Rep. Moldova de la București, Adrian Dupu, a dat asigurări că România rămâne cel mai puternic susținător al Chișinăului.
„Nu putem să ne dorim un alt viitor decât unul împreună în UE. România este deja acolo, iar majoritatea cetățenilor din Rep. Moldova își doresc același lucru. Știu asta cu certitudine pentru că altfel nu era posibili ca azi la Chișinău să avem un președinte un parlament și un guvern – toate pro-europene. (...) România rămâne sprijinul și principalul avocat al Rep. Moldova în Europa, rămâne cel mai puternic susținător al său”, a subliniat Adrian Dupu.
Președinta grupului parlamentar de prietenie cu România, deputata Veronica Roșca a sugerat organizarea unei ședințe comune a parlamentelor de pe ambele maluri ale Prutului.
„Ținând cont deja că au avut loc ședințe comune a guvernelor Rep. Moldova și României, mi-ar face plăcere să văd și o ședință comună a Parlamentului de la Chișinău cu Parlamentul de la București”, a menționat Veronica Roșca.
Senatorul român, Daniel Fenechiu, a spus că sunt necesare mai multe acțiuni și investiții românești în Rep. Moldova.
„Cel mai important lucru este să vorbim mai puțin, să aducem mai multe investiții și să facem ca tot ceea ce înseamnă frontieră să rămână o linie pe hartă, care nu poate opri relația între oameni și mersul lucrurilor între doi frați”, a afirmat Daniel Fenechiu.
Iar europarlamentarul român Cristian Bușoi s-a declarat convins că Rep. Moldova și România se vor regăsi în Uniunea Europeană.