În 1941 trupele române au luptat două luni pentru cucerirea ei, iar preṭul a fost mare: 98 000 morṭi, răniṭi ṣi dispăruṭi. În retragerea lor, sovieticii distruseseră în parte instalaṭiile portuare ṣi transportaseră tot ce se putuse transporta în interiorul URSS. După cucerire, administraṭia românească s-a menṭinut în Odesa trei ani, timp în care, ca întotdeauna în vremuri de război, populaṭia civilă nu a fost cruṭată de abuzuri, mai ales comuniṣtii ṣi evreii. După întoarcerea frontului ṣi reocuparea Odesei, sovieticii aveau să plătească cu supra-măsură toate acestea.

Arhiva de istorie orală păstrează mărturia-document a procurorului militar cu grad de căpitan Adrian Grigoropol, despre ceea ce s-a întâmplat la Odesa în primăvara lui 1944.

„[În] Odesa era un centru jandarmeresc, cu Iliescu; era pretoratul, cu Coca Niculescu; era Curtea Marțială, comandantul militar al Odesei; era guvernământul Odesei, alte instituții, primăria, unde era administrație românească, dar era și un serviciu civil de siguranță al cărui șef era unul, Ivașcu. Ăștia se ocupau de partea politică, cum s-ar zice, subversivă.

Ne-am trezit cu un dosar repartizat unui alt căpitan, Bunescu Oprea, și mie. Adică nu era un dosar, erau mai multe dosare, așa groase, care priveau OKOM-ul, OKOM-ul însemna în rusește Organizația Centrală a Partidului Comunist din Odesa. Deci rezulta că această organizație, […] apropiindu-se frontul [în 1941], scosese capul, se reconstituia ca să intre în acțiune. Și [în timpul administraṭiei româneṣti] fusese anchetă făcută, descoperită și făcută de Serviciul se Siguranță al acestui Ivașcu. Dar frunzărind prin dosarul ăsta am constatat că ei se plângeau, anchetații, că au fost torturați, că li s-a făcut, că s-a dres, unii chiar că prezentau fracturi. Au stabilit, au făcut radiografii: într-adevăr, aveau fracturi. Femei care s-a constatat că aveau răni pe sâni, pentru că ziceau că le stingeau țigările pe sânii lor, la anchetă. Niște lucruri…

Cine instrumenta cazul ?

Ivașcu cu niște agenți de-ai lui. Zic, domnule, e intolerabil! Or fi ei comuniști, dar astea cu fracturile… nu se poate! În situația asta, i-am spus colegului meu: „Tu ocupă-te de organizație, eu deschid un dosar, în cap cu Ivașcu, pentru cercetări abuzive„ Și într-adevăr am deschis dosarul și am și emis mandate de arestare pentru Ivașcu, șeful Siguranței și niște agenți. Trimițându-le ca să fie executate, am înțeles că au aflat și au fugit. […]

Și bineînțeles că șefii mei [au zis]… „Nu se poate, domnule, așa ceva!„ Și nu a trecut mult și m-am trezit chemat la telefon de Pichi Vasiliu, ministrul de Interne, ca să-mi spună, tot așa: „Ai înnebunit? E posibil să faci așa ceva? Uiți că suntem în război, suntem într-o țară ocupată, interesul național și toate astea… Bagă de seamă că dau ordin să te trimită în Crimeea…„ Crimeea era deja înconjurată la vremea aceea și izolată. Zic: „Domnule general, eu îmi fac datoria. Tot ce spuneți dumneavoastră e adevărat, dar în același timp tot așa de adevărat este că trebuie să fim oameni și să avem spirit de umanitate și să facem ce facem, în mod moral și în limitele legilor morale.„ Mi-a închis telefonul, dar nu mi-a venit ordinul de mutare. În schimb, s-a fixat termen de judecată […] ṣi eu, procuror, m-am dus la termenul de judecată și domnul colonel Velciu ia o hârtie și mi-o întinde. O citesc, rezultatul: ministrul de Interne… [hotărăṣte] că s-a transferat, s-a strămutat judecata dosarului lui Ivașcu și a celorlalṭi, de la Curtea Marțială din Odesa la Curtea Marțială din Iași. Așa că, în felul ăsta, bunele mele intenții au fost dejucate. Dar frontul pe urmă a venit mai departe și, apropiindu-se de Iași, s-a strămutat din nou, la Craiova. Și la Craiova au fost judecați și achitați de colonelul magistrat Băcanu, dar când au venit rușii. […] De Ivașcu și de ăia nu s-a mai auzit nimic…

O altă fațetă a problemei a fost următoarea. Că noi, la 23 martie 1944, a trebuit să evacuăm Curtea Marțială și orașul Odesa și am luat-o pe direcția Ovidiopol-Cetatea Albă. [Ovidiopol] era un prăpădit de sat, așa, cu niște noroaie în care roțile intrau până la osie. Și acolo am luat un bac cu care am trecut, pentru că încă de acolo, de la Odesa, [s-au luat] toate dosarele Curții Marțiale, din ordin venit de la București, de la Direcția Justiției și de la Ministerul Armatei; s-au făcut în pripă lăzi și au fost toate luate și pecetluite, să le ducem în țară, tot ce-a fost, toată arhiva de la Odesa. Ne-am suit pe bac. Noi stăteam pe bac, acolo, treceam limanul. […] Îi întreb eu: „Dar cu lăzile ăstea ce aveți de gând?„ „Cum, ce avem de gând?…„ „Acum e momentul!„ „Ce moment?„ „Păi, nu vă dați seama că rușii o să ajungă aici? Mai departe, o să ajungă și în țară și la București… Păi, duceți în țară probele!„ S-au uitat ăia așa, la mine…

Și într-adevăr au fost duse în țară și depozitate undeva, la Roșiorii de Vede. Pe urmă rușii au pus mâna pe ele și de-acolo au tras toate documentele cu care a trebuit pe urmă să urmărească, să hingherească pe cine a trebuit… Din toți cei care am fost [procurori] în Curtea Marțială, au scăpat [doar] un maior și eu. Unul, Marinescu… El era era șeful unei comisii de triere pentru eliberarea deținuților, un băiat foarte cumsecade. Pe mine și pe el nu ne-a cercetat, nu ne-a deranjat nimeni, dar pe restul, toți au fost „criminali de război„, au fost condamnați și judecați. Și mi-am pus problema de ce noi am fost ocoliți, cum s-ar spune. […] Ulterior a trebuit să dezleg și această enigmă care a constat în următorul lucru: pentru ocuparea Odesei s-a instituit o comisie a lor, a sovieticilor, care a examinat comportamentul tuturor care au fost [inamicii] Armatei Roșii… Și au făcut și o broșură cu concluziile pe care le-au tras și ce-au găsit la fiecare. Și, în broșura aceea, [toṭi cei care] au fost prevăzuți, au fost judecați, arestați. Prietenul meu și eu nu am figurat în broșură!”

Sursa: RADOR