Marina Tauber, eliberată din arest la domiciliu

  • 18 Octombrie 2022 17:58
Marina Tauber, eliberată din arest la domiciliu

Deputata Partidului politic Șor, Marina Tauber, a fost eliberată din arest la domiciliu și plasată sub control judiciar. Hotărârea a fost pronunțată marți de magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, transmite IPN.

Parlamentara le-a declarat jurnaliștilor că ceea ce i se întâmplă legat de acest dosar este din vina președintei țării, Maia Sandu.

Deputata a fost reținută pe 21 iulie, zi în care a rămas fără imunitate parlamentară.

Ea a fost pusă sub învinuire pe două capete de acuzare: acceptarea cu bună știință a finanțării Partidului Șor din partea unui grup criminal organizat, precum și pentru falsificarea raportului privind gestiunea financiară a formațiunii pentru primul semestrul al anului curent, în intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și volumul mijloacelor utilizate.

Pe 30 iulie, magistrații au admis demersul procurorilor anticorupție și au eliberat mandat de arestare pe numele deputatei pe un termen de 30 de zile, iar ulterior măsura i-a fost prelungită, aceasta fiind plasată în Penitenciarul nr. 13, iar apoi în arest la domiciliu.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
-2,26
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău