În egală măsură, lui Gennady Timchenko, Boris Rotenberg și Igor Rotenberg li se interzice să călătorească în Regatul Unit iar entităților din această țară să stabilească relații cu aceste persoane, ale căror active vor fi, de asemenea, înghețate.
”Aceasta este prima tranșă, primul tir a ceea ce suntem pregătiți să facem. Vom avea pregătite și alte sancțiuni, care vor fi aplicate alături de Statele Unite și Uniunea Europeană dacă situația se va agrava și mai mult”, a declarat premierul britanic, Boris Johnson, în fața parlamentului.
Anterior acestui moment, într-o declarație făcută presei în finalul reuniunii COBRA, Johnson avertizat că președintele rus ”pregătește o invazie pe scară largă” în Ucraina și a subliniat că țara sa se pregătește să aplice ”un pachet imediat de sancțiuni economice”, după ce Moscova ”a distrus completat dreptul internațional”, informează Agerpres.