MALURI DE PRUT | Victor Parlicov, despre sprijinul României în depășirea crizelor și dezvoltarea proiectelor de infrastructură energetice, contractul cu Centrala de la Cuciurgan, relația cu Gazprom și declarațiile lui Putin

  • 30 Octombrie 2023 11:42
0%
00:00:00
00:00:00

Rep. Moldova are suficiente stocuri de gaze pentru această iarnă, așa încât indiferent de prețurile de pe piața europeană, nu vor creștere tarifele pentru consumatori, susține Ministrul Energiei, Victor Parlicov.

Oficialul susține că Rep. Moldova este mult mai pregătită pentru acest sezon rece față de iarna trecută și are făcute stocuri suficiente până în luna februarie.

„Ne-am făcut stocurile în Ucraina, ca să le consumăm în iarnă. Suntem siguri că iarna asta indiferent ce se va întâmpla cu prețurile pe piața europeană nu va fi nevoie să creștem tarifele. Avem deja gazul în stocuri, la prețuri prognozabile. A fost procurat în vară și depozitat. Au fost mai multe contracte, fiecare cu preț diferit dar în medie am plătit cu peste 400 de dolari mia de metri cubi. Față de iarna trecută tarifele sunt deja cu 35% mai joase. Se vor menține compensațiile. Într-un final, consumatorii vor plăti mai puțin de cât iarna trecută.  Într-un scenariu standard, stocurile astea ne ajung până în februarie”.

Ministrul a comentat și o declarație recentă a președintelui rus Vladimir Putin care a spus că Rep. Moldova continuă să cumpere gaz de la Federația Rusă pentru care plătește, în contextul în care autoritățile de la Chișinău au menționat în repetate rânduri că R. Moldova nu mai consumă gaz rusesc, cu excepția regiunii separatiste transnistrene.

„Noi acum plătim pentru gazul livrat pentru malul stâng al Nistrului, exact cât plăteam anii precedenți livrat în regiune. Dacă domnul Putin este de acord și consideră că gazul este achitat, să anulăm datoria și regiunii transnistrene, dacă e plătit. Care e problema. Suntem pentru”.

Oficialul a comentat și  relația cu concernul rus Gazprom, care în prezent livrează malului stâng al Nistrului circa 5,7 milioane metri cubi de gaz naturale.

Datoria regiunii transnistrene pentru gazul rusesc s-ar apropia de 10 miliarde de dolari, potrivit datelor statistice privind starea comerțului exterior făcute publice în regiunea transnistreană, în această vară. Potrivit jurnaliștilor publicației  Mold-Street este însă imposibil să se stabilească cuantumul exact al datoriei, deoarece după izbucnirea războiului din Ucraina și restricțiile privind livrările de gaze către Europa, Gazprom n-a publicat nici un raport financiar.

Referindu-se la datoria Moldovagaz pretinsă de Gazprom, Victor Parlicov a comunicat că rezultatele auditului internațional vor fi examinate în cadrul ședinței Consiliului de Observatori a Moldovagaz, la începutul lunii noiembrie. Autoritățile de la Chișinău nu au discutat deocamdată acest subiect cu partea rusă, a spus ministrul:

„La moment nu există vreo acțiune pe care Rep. Moldova sau Guvernul de la Chișinău, sau Moldovagaz ar trebui să o întreprindă împotriva Gazpromului. Dacă Gazprom vrea să încaseze acești bani, să execute aceste datorii atunci ar trebui să inițieze acțiuni. Așteptăm concluziile Gazpromului pe audit,  după care urmează să discutăm și pe propunerea lor, poziția lor pe propunerile înaintate după care vedem și noi dacă mergem pe înaintarea unor pretenții financiare sau păstram status quo-ul de acum”.

Interviul a fost înregistrat miercuri, 25 octombrie.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
-5,76
Cer senin
Umiditate:68 %
Vint:3,09 m/s
Sun
2
Mon
3
Tue
8
Wed
7
Thu
6
Arhivă Radio Chișinău