MALURI DE PRUT | Ion Ștefanovici, directorul editorial al revistei economice ”Moldova Invest”, din România: Sunt foarte multe îmbinări economice care ne duc de pe o formă de teorie a relațiilor fraterne, în spectrul foarte concret al economiei
-
20 Noiembrie 2023 17:35
Ion Ștefanovici, directorul editorial al revistei economice ”Moldova Invest” din România, a acordat un interviu pentru Radio Chișinău, în care a vorbit despre relațiile economice dintre cele două maluri de Prut și sprijinul României în depășirea crizelor economice și despre proiectele transfrontaliere comune.
”E adevărat, sub aspect legislativ sunt multe diferențe între România și Rep. Moldova, dar obiectivele sunt comune, iar modul de operare trebuie să devină și el comun, pentru că în această suprastructură numită Uniunea Europeană, Agențiile de Dezvoltare Regionale și regiunile, în general, joacă un rol hotărâtor. Investitorii când își evaluează posibilitățile de investiții, au o grilă de întrebări la care vor răspunsuri concrete legate de oportunități, forța de muncă, legislație, facilități și utilități, ca investiția să poată fi considerată sigură”, spune Ion Ștefanovici.
Rep. Moldova a făcut eforturi imense să rămână pe linia de plutire, iar România a jucat un rol foarte important în asigurarea stabilității sale, consideră directorul revistei ”Moldova Invest”.
„Ajutoarele necondiționate pe care România le-a oferit au fost de natură să țină Rep. Moldova pe linia de plutire. Sub aspectul obligației morale, a unor drepturi, sau a unor funcțiuni firești - popor cu aceeași limbă, discuțiile pot comporta diferite valențe, realitatea rămâne însă una singură, că România rămâne alături de Rep. Moldova și pe mai departe își va duce obligațiile asumate”.
Foarte multe companii din Rep. Moldova își găsesc sprijinul în România mai spune Ion Ștefanovici, în special în industria ospitalieră HoReCa, firme producătoare de dulciuri, vinuri. Oameni de afaceri au investit în Iași în domeniul imobiliar și nu doar.
”Sunt foarte multe îmbinările acestea economice care ne duc de pe o formă de teorie a relațiilor fraterne în spectrul foarte concret al economiei”, concluzionează directorul editorial.
Cu un tiraj de zece mii de exemplare, revista ”Moldova Invest ” din România poate fi citită și online, accesând site-ul https://moldovainvest.eu/