Născută la Galați, la câțiva kilometri de râul Prut, la cei 30 de ani, Diana a jucat până acum în aproape 20 de filme. Ultima peliculă „Ana, mon Amour” în care a interpretat-o pe eroina principală, s-a întors cu Ursul de Argint de la Festivalul de Film de la Berlin, pentru contribuție artistică deosebită. Filmul este prezent, din 3 martie, și în cinematografele din România. Vă prezentăm un scurt interviu cu Diana Cavalliotti, la finalul proiecției de gală de la Piatra Neamț.

Diana Cavallioti: O asemenea întâmpinare și iubire după film rar mai întâlnești. A fost minunat!

Radio Chișinău: Filmul ”Ana, mon amour” a fost înalt apreciat în străinătate. Ce a însemnat pentru echipă premiul de la Berlin?

Diana Cavallioti: A fost așa, ca un fulger care ne-a trăsnit pe scaune acolo, dar știam dinainte că filmul este apreciat. Asta a fost așa, o cireașă de pe tort. Din momentul în care am avut vizionarea de presă și interviuri, știam că e de bine. Ne-am bucurat. Nu poți să faci altceva decât să te bucuri.

Radio Chișinău: Filmul tratează o serie de probleme. Nu cred că există cineva în sală care să nu se fi regăsit într-o scenă sau într-o replică. Cât de greu a fost să interpretezi rolul Anei?

Diana Cavallioti: Nu a fost simplu. Într-adevăr  e pentru fiecare dintre noi filmul acesta. E genul de poveste de dragoste, prin care cu toții am trecut într-un fel sau altul. Se merge mai departe și se aduce în prim plan probleme precum nevroze, sau problemele copilăriei. Copilăria este cea care ne formează, de fapt. Normal că nu ai cum să treci pe lângă filmul acesta și nici el pe lângă tine. Sunt întâlniri cu fiecare spectator în parte, sunt sigură de asta.

Radio Chișinău: Ce a fost cel mai greu de interpretat? Unde s-a contopit Ana cu propria ta persoană?

Diana Cavallioti: Mi-e foarte greu să fac un top cu ce a fost cel mai greu, pentru că tot filmul și întreaga poveste a fost greu de dus, greu de încorporat în propria-mi persoană. Într-adevăr a fost o întâlnire între Diana și Ana la un moment dat. Și din punct de vedere al actorului, nu doar al spectatorului, a fost o întâlnire, nu un simplu rol de interpretat pe lângă care am trecut. Mi-am reevaluat viață odată cu acest rol.

Radio Chișinău: Din punctual tău de vedere, ce lecții oferă acest film?

Diana Cavallioti: Asta e marele pariu la acest film că nu vrea să te învețe, vrea doar să te facă să îți deschizi atenția asupra ta și să începi să îți pui niște întrebări la care nu știi când poți găsi răspunsul, pentru că trebuie să dăruiești din timpul tău pentru a te descoperi. Dar nu vine să te învețe absolute nimic și asta mi se pare minunat. A trecut vremea aia în care ne dăm lecții unii altora. A venit vremea în care trebuie să învățăm să ne judecăm și să avem grijă noi de noi, că să  putem avea grijă și de cei din jurul nostru. Asta dacă ar fi, am putea să o numim o lecție. Să fii atent la tine și să încerci să nu-ți mai pui problemele tale în cârca altuia.

Radio Chișinău: În film apare o secvență în care tu cânți în limba rusă. Care este explicația, că nu se înțelege foarte clar?

Diana Cavallioti: Nu se spune explicit, dar se înțelege că tatăl adoptiv al Anei este de undeva din Republica Moldova, nu se știe exact din ce zonă, dar de undeva de peste Prut. Are cunoștințe de limba rusă. Eu discut cu el și cearta din bucătărie este în limba rusă.

Radio Chișinău: Veți merge cu acest film și în Republica Moldova?

Diana Cavallioti: Eu mi-aș dori tare mult. Eu când am fost mică am mers o dată la Chișinău și m-am îndrăgostit de acel oraș. De atunci nu am mai ajuns. Sper să ne invite cineva.

Interviu realizat de Ina Guțu