Maluri de Prut | ”Ana mon amour”- pelicula alegorie a societății de pe ambele maluri ale Prutului (VIDEO)

  • 07 Martie 2017 16:15
0%
00:00:00
00:00:00

"Ana, mon amour", cel mai recent film regizat de Călin Netzer, premiat la Festivalul Internațional de Film de la Berlin cu "Ursul de Argint" pentru ”Contribuție Artistică Deosebită în Cinematografie”, a ajuns pe marele ecrane în România.

Pelicula, bazată pe principii psihanalitice, vorbește despre dependențe, iubire și relația conflictuală părinte-copil. Filmul a intrat în cinematografele din România pe 3 martie. Zilele trecute, în prezența tinerilor actori din rolurile  principale, Diana Cavallioti și Mircea Postelnicu, la Cinematograful Dacia din Piatra Neamț a avut loc o proiecție de gală.

 "Ana, mon amour" este un film care face analiza unei relații de cuplu și a dependenței dintre parteneri, cu scene erotice cum nu s-au mai văzut în cinematografia română, notează criticii.

 ”Dincolo de cât de greu a fost sau nu să interpretez acest rol, a fost o muncă frumoasă, plină de descoperiri”, declară într-un interviu pentru Radio Chișinău Mircea Postelnicu, cel care l-a interpretat pe Toma, unul din personajele principale ale filmului.

Pentru a face cunoștință mai bine cu rolurile, actorii au mers inclusiv la ședințe de psihanaliză.

”Eu trebuia să fac asta în primul rând pentru a avea o experiență personală la care să mă raportez, atunci când vine vorba de psihanaliză, pentru a înțelege mai bine punctual ăstă de vedere în care este prezentat filmul. Dincolo de acest aspect a fost o experiență care m-a ajutat pe mine personal. A fost, pur și simplu, terapie pentru mine. E greu de exprimat în câteva cuvinte. Este o experiență prin care am trecut, care m-a ajutat dincolo de profesia mea, m-a ajutat în relațiile cu oamenii din jurul meu. Sper că am ajuns într-un punct în care  reușesc să înțeleg mai bine felul în care interacționez cu oamenii, de ce reacționez cum reacționez. E un drum pe care pornești într-un fel de reconstrucție a parcursului tău emoțional cumva”,  mărturisește în continuare Mircea Postelnicu, care este, de mai bine de doi ani, actor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.

 

Nu a fost un rol simplu, recunoaște și Diana Cavallioti, cea care a interpretat-o pe Ana – eroina filmului.

”Mi-e foarte greu să fac un top cu ce a fost cel mai greu. Tot filmul și întreaga poveste a fost greu de dus, greu de încorporat în propria-mi persoană. Într-adevăr a fost o întâlnire între Diana și Ana la un moment dat. Eu mi-am reevaluat viața odată cu acest rol”, a declarat pentru Radio Chișinău Diana Cavallioti.

E un film care vrea să te facă să îți deschizi atenția asupra ta, consideră Diana Cavallioti.

”A trecut vremea aia în care ne dăm lecții unii altora. A venit vremea în care trebuie să ne învățam să avem grijă noi de noi, ca să putea avea grijă și de cei din jurul nostru. Asta am putea spune că este o lecție – să fii atent la tine și să încerci să nu-ți mai pui problemele tale în cârca altuia.”

Pentru rolul Anei, Diana a trebuit să învețe și câteva replici dar și un cântec în limba rusă.

”Nu se spune explicit, dar tatăl adoptiv al Anei este de undeva de peste Prut, are cunoștințe de limba rusă. Cearta din film este în limba rusă. Eu mi-aș dori tare mult să ajungem și în Republica Moldova cu acest film. Când am fost mică am fost o dată la Chișinău și m-am îndrăgostit de acel oraș. De atunci nu am mai ajuns, dar mi-am propus să merg. Sper să ne cheme cineva”, spune ea.

Maluri de Prut | ”Ana mon amour”- pelicula alegorie a societății de pe ambele maluri ale Prutului (VIDEO)

Printre spectatori l-am întâlnit și pe doctorul Miron Itzhak, psiholog clinician din Israel, stabilit în România la începutul anilor ‘90.

 ”Acest film se încadrează, la un nivel foarte înalt, de film suprarealist. Prezintă o alegorie a situației României din anul 2017. Printr-o poveste simplă, reprezentată prin canapeaua psihologului, prezintă adevărata Românie. Printre principalele problemele evidențiate de film ar fi valorile prezentate prin niște părinți care impun, problemele între părinți, secretele în familii, lipsa de înțelepciune și înțelegere de către părinți a copiilor, apelul la bătaie și la agresiune verbală, lipsa de valori din străinătate la care România încă nu a ajuns. Se vede un cuplu începător cu probleme și, după asta, un cuplu care are de-acuma copil, ajuns la o anumită fază, și tot încă nu a progresat. Aceasta este situația României, în mare măsură, astăzi”, este de părere Miron Itzhak.

 ”Principala problemă a cuplului din film este nevoia de a domina, de a-l controla pe celălalt, de a nu-i da libertatea să se dezvolte și teama că atunci când el se dezvoltă, se îndepărtează de tine. Dezvoltarea partenerului o vezi ca un pericol când ești bolnav de control”, ne-a mărturisit la finalul filmului o tânără spectatoare pe nume Claudia.

 Repetițiile pentru film au durat aproape un an, iar filmările 42 de zile.

Pelicula ”Ana, mon amour” este regizată de  Cătălin Netzer, cel care în urmă cu 4 ani a câștigat marele trofeu la Festivalul Internațional de Film de la Berlin cu pelicula "Poziția copilului". 

 

Maluri de Prut | ”Ana mon amour”- pelicula alegorie a societății de pe ambele maluri ale Prutului (VIDEO)

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
2,74
Cer fragmentat
Umiditate:83 %
Vint:8,75 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău