MALURI DE PRUT | Expertul Sorin Ioniță: Rusia investește cei mai mulți bani pentru a crea reticență în raport cu referendumul pro-european din Republica Moldova pentru a nu fi validat

  • 08 Octombrie 10:56
0%
00:00:00
00:00:00

Interferențele Rusiei în procesele electorale din Rep. Moldova țintesc influențarea votului la referendumul privind integrarea europeană, cu miză pe parlamentarele de anul viitor, atenționează directorul executiv al Expert Forum din România, Sorin Ioniță.

Cei mai mulți bani pe care Federația Rusă îi investește în Rep. Moldova sunt orientați pe acțiuni menite să creeze confuzie și reticență în raport cu participarea cetățenilor la referendumul pro-european, pentru a nu fi validat, mai spune expertul Sorin Ioniță, în cadrul emisiunii „Maluri de Prut”, de la Radio Chișinău.

În general se cam știe unde înclină opinia societății din Rep. Moldova, se arată și în sondaje, înclină spre Europa. Diferența este mult prea mare ca să poți să o răstorni într-o campanie. Miza este să descurajezi lumea, să-i faci confuzi, ca să stea acasă, să nu vină la vot și să nu se îndeplinească pragul de participare, care este o condiție legală. Grosul resurselor din partea Rusiei aici este investit. Să îi facă pe oameni confuzi, să li se spună că nu trebuie să veniți, că este referendumul Maiei Sandu, sau al europenilor, sau e un referendum ca să ne bage în războiul din Ucraina. Se circulă tot felul de povești, pentru ca lumea în primul rând să nu vină la vot pentru a nu se atinge pragul de validare. Asta pentru că ei la președinție candidat plauzibil nu prea au. Pare că și  tabăra lor  e destul de împărțită”, a declarat Sorin Ioniță. 

Spre deosebire de alte state din Estul Europei unde urmează să aibă loc alegeri în viitorul apropiat, în Rep. Moldova Federația Rusă încearcă să torpileze viața politică nu doar prin dezinformare, ci și prin bani ilegali, oameni care circulă la Moscova, partide ilegale care acționează din străinătate, prin intermediul unor lideri care încearcă să revină, observă Expert Forum, Sorin Ioniță.

Din păcate nu este vorba doar de Ilan Șor. El e important, pentru că este cureaua de transmisie a Kremlinului, investește bani și este posibil să încerce și destabilizări în stradă, nu doar propagandă și fake-news-uri online, cum a mai făcut-o în ultimele luni, în ultimul an. Au fost instrumentate tot felul de demonstrații  care erau destinate să degenereze în altceva. Dar vedem și mici încercări de reîntoarcere a lui Plahotniuc în spațiul media. Cumva se întețește o bătălie care este veche și care încă nu s-a terminat”, a mai subliniat expertul. 

Federația Rusă a fost inclusă în premieră drept principala amenințare pentru Rep. Moldova în noile strategii de securitate și apărare, pentru următorii patru ani.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
16,24
Cer senin
Umiditate:67 %
Vint:2,06 m/s
Wed
17
Thu
19
Fri
20
Sat
15
Sun
13
Arhivă Radio Chișinău