„Cartea a fost interzisă pentru că cenzura a considerat că nu trebuie să ajungă în forma în care era gândită la publicul larg. Această carte care se anunța una foarte frumoasă, a fost ciopârțită, zdrobită, lovită ”, a povestit Leontina Vatamanu.

Cartea, în varianta gândită de Ion Vatamanu, evoca durerea satului postbelic, Costiceni de pe malul Prutului, cu sârma ghimpată trasată chiar ograda casei părintești, a spus poetul Ion Hadârcă, care a propus spre editare volumul interzis și dat la cuțit până la urmă de cenzori sovietici:

”Perioada aceea era una extrem de complicată, începutul anilor 1980. Fusesem o vreme șef de redacție la defuncta deja editură Literatura Artistică, destul de progresistă pentru acele vremuri, dedicată literaturii și artei. Se editau albume, colaborau pictorii cei mai importanți, același Igor Vieru, Emil Childescu, Isai Cârmu. Am fost încântat să aud proiectul legat de cartea lui Ion Vatamanu. „De pe două margini de război”, așa cum a venit dumnealui și mi l-a descris. Ceea ce propunea semăna cu un epos popular. Evocarea în spirit baladesc a realităților satului postbelic. ”De pe două margini de război” sugera într-un fel ajungerea la durerile pe care le-a purtat dragul nostru poet o viață.  Erau o traumă și o tramă sufletească dintre cele mai crunte, când un copil de șapte ani se trezește cu sârma ghimpată prin ograda casei părintești de la Costiceni, pe malul Prutului. Iată realitatea în care a crescut acest copil. Probabil l-a frământat mult, mai ales cu ochi de copil, să vadă nu numai sârma ghimpată, dar și foametea, deportările care au urmat, toată această perioadă cruntă de genocid asupra poporului român.  L-a marcat o viață întreagă și a purtat povara aceasta pe umeri până când a simțit că a venit momentul și a venit cu acest ciclu baladesc”, spune Ion Hadârcă.

”De pe două margini de război” va vedea lumina tiparului la 40 de ani de la interzicerea cărții, a spus .Leontina Vatamanu.

”Citind acest manuscris, comparând cu cartea care a iești ulterior după toate discuțiile, ședințele și după ce a trecut prin ea cenzura, și a fost transformată și adaptată timpului, mi-am dat seama cât de mult dorea Ion Vatamanu să spună niște adevăruri, să le vorbească. Sigur că erau încifrate, sugerate. Acolo, în acea carte era satul interbelic și postbelic, satul copilăriei care a văzut și foamete și colectivizare, venirea noii orânduiri și împărțirea satului în tabere și desigur, războiul. Dar războiul nu așa cum a fost el transformat, într-un instrument de propagandă, foarte ideologizat, ci cu toate componentele umane și cu toate tragediile și dramele umane pe care le-a adus. Mă gândeam că această participare a lui în perioada Renașterii Naționale s-a datorat, în mare măsură și acestor ani în care scrisul lui a fost limitat, ostracizat, când i se punea călușul în gură și această perioadă de libertate a fost perioada când el a putut să spună niște adevăruri, a simțit că este momentul să vorbească pentru că în esență a fost un om demn și liber toată viața lui. Nu a fost membru al partidului, poate a făcut concesii, dar într-o anumită măsură așa încât totuși și-a păstrat ființa, principiile și valorile în care a fost crescut și educat. Sigur că pentru mine rămâne un model de demnitate, verticalitate și mă bucur enorm că pot să duc la bun sfârșit niște lucruri pe care el le-a început și poate și-ar fi dorit să le vadă împlinite~, a spus Leontina Vatamanu.