Radio Chișinău: Doamna Ana Blandiana, sunteți aici invitata specială în cadrul celei de a șasea ediție a Galei Corneliu Coposul, care se desfășoară în premieră în Republica Moldova.

Ana Blandiana: Sunt președinta jurului care dă premiile Fundației Coposu.

Aceste premii au făcut o tradiție din faptul că se dau în cadrul unei gale organizate cu o anumită solemnitate, care a venit să atragă publicul atât asupra faptului în sine al acestei gale, cât și asupra ideilor ei și a moștenirii lui Corneliu Coposu și a creștin-democrației, în general. În fiecare an s-a petrecut în alt oraș, în București, în Cluj …

Faptul că Gala acum se petrece la Chișinău, mi se pare mai important decât celelalte locuri în care a avut loc, pentru că este mult mai încărcată de simboluri.

Deci, această gală ar vrea să dovedească că între noi nu există niciun fel de granițe.

De altfel, ceea ce este evident și ceea ce este în mare măsură meritul oamenilor de cultură, nu a oamenilor politici, este că în acești ultimi 30 de ani s-a petrecut o unire totală din punct de vedere cultural a celor două state.

Deci, e clar că nu mai există niciun fel de deosebire estetică sau de altfel.

Eu personal consider că la ora asta scriitorii tineri din Basarabia, din Republica Moldova, sunt mai interesanți și mai extraordinari decât cei din România.

Deci, organizând Gala Coposu, care era ardelean, evident, și președintele unui partid care a făcut Unirea de la 1918, încercăm să demonstrăm că nu mai existe deosebiri nici regionale între noi. Ne percepem unii altora tradițiile și memoria, pentru că oricum memoria noastră, ținând cont de istoria veche pe de o parte, și ținând cont de istoria comunismului pe de altă parte, este unică.

Ceea ce trebuie să depășim este perioada ultimilor ani de dinainte de 1989, care ne-au despărțit violent și pe care trebuie, cel puțin sufletește să nu mai recunoaștem această ruptură.

Faptul că întâmplător, sau nu chiar întâmplător, am ajuns cu toate aceste probleme în numele creștin-democrației românești la Chișinău, într-un moment când Republica Moldova a început integrarea europeană, mi se pare absolut minunat.

În mod evident, în momentul în care vom fi și România și Republica Moldova în Uniunea europeană, este ca și cum am fi aceeași țară.

Radio Chișinău:  Revenind la Corneliu Coposu,  a fost o mare personalitate …

Ana Blandiana: Corneliu Coposu a fost, în tinerețea lui, secretarul personal al lui Iuliu Maniu, selectat, în mod straniu de istoria secolului XXI, ca cel mai important om politic român dintre cele două războaie mondiale.

Am spus că este straniu, nu pentru că nu ar fi fost cu adevărat extraordinar. Tot ce a făcut el, în primul rând, în cadrul creării României Mari, el a fost cel care practic a organizat Unirea de la 1918. Nu a fost nici cel mai longeviv premier al României. Era un om, așa cum nu se întâmplă în general, un om politic, pentru care morala era determinantă.

În cursul vieții lui politice, în mai multe rânduri, el a demisionat. Deci, omenii politici, de fapt, în general, nu fac decât să lupte pentru putere. El, dimpotrivă, n-a făcut decât să cenzureze mereu, din punctul de vedere al moralei, politica timpului său.

Ca și construcție a României Mari, Ionel Brătianu a fost mai important, a fost premier zeci de ani și, totuși, în memoria noastră, în conștiința generațiilor de astăzi, modelul a rămas Maniu.  Lumea simte că e nevoie de o grilă morală ca să poți merge mai departe. În măsura în care nu mai știi ce este bine și ce este rău, nu mai poți avea nicio speranță. Și noi toți am trecut printr-o lungă perioadă de acest fel.

Deci, după purgatoriul, să zicem, al comunismului, Iuliu Maniu a apărut la suprafața istoriei. De altfel, anul ăsta Parlamentul României a decis că este Anul Iuliu Maniu.

Și, în acest sens, Corneliu Coposu, care a fost continuatorul, intrat, într-un mod aproape miraculos, chiar înainte de Revoluție, în ilegalitate în spațiul Creștin-Democrat și l-a continuat după aceea. Este un personaj, simbol, dincolo de faptul că este un om care a stat 17 ani în închisoare și-a plătit cu vârf și îndesat ideile politice.

Radio Chișinău: Doamna Blandiana, știm că, în cadrul acestui eveniment, pe lângă dezbaterile pe teme legate de istoria comună, lansări de carte, ar urma să aibă loc și o prezentare a proiectului Complexului Muzeal în Aer Liber, în memoria victimelor represiunilor politice.

Ana Blandiana: Un eveniment foarte important pentru mine și simbolic, în sensul că vin în calitate de președintă și fondatoare, împreună cu soțul meu, a Memorialului Victimelor Comunismului, ca un frate mai mare, care se bucură că poate să asiste la un alt proiect care, sper, să fie de aceeași anvergură.  În mod evident, pe teritoriul actualei Republici Moldova, cred că oamenii au suferit chiar mai mult decât cei de pe teritoriul României. Deci materia primă al unui asemenea memorial este copleșitoare și ar trebui adusă în întregime și în amănunte la suprafață. În mod evident, nu putem depăși răul decât în măsura în care îl înțelegem, îl descoperim și îl înțelegem.

Comunismul a avut drept caracteristică faptul că a fost o societate extrem de închisă, o societate secretă aproape. Crimele erau cunoscute numai de victimele lor și de autorii lor, încât la Sighet primii pași ai noștri, acum 30 de ani, au fost de a încerca să descoperim în ce a constat represiunea, pentru că ea era cunoscută într-o extrem de mică măsură.

Și abia după aceea să o înfățișam generațiilor următoare. Numai înțelegând ce a fost ne dăm seama care sunt reziduurile acestui trecut în societatea actuală.

Radio Chișinău: Atunci când vizitezi acest memorial te cuprind emoții puternice având în vedere că vezi exact celulele în care au stat ”dușmanii poporului”, obiectele de tortură, toate documentele adunate și păstrate …

Ana Blandiana: Sigur, dar ceea ce vreau să vă spun și ceea ce sunt convinsă că se va întâmpla, este că înfățișând toate aceste lucruri, scoțând la suprafață tot răul și toată suferința, un asemenea memorial nu este totuși un loc deprimant. De câte ori merg la Sighet, îmi place să stau la intrare și să văd figurile oamenilor care ies, și ies luminați. M-am întrebat de multe ori cum se explică această lumină de pe fața lor. Explicația este că acolo, în aceste suferințe, în dezvăluirile victimelor comunismului și ale vieților lor, oamenii găsesc modele, găsesc personalități pe care le pot respecta, pe care le pot lua drept model. Găsesc încrederea în faptul că oamenii pot să fie curajoși, pot să fie buni, pot să treacă dincolo de propriile lor suferințe în slujba unor mari idei, iar asta este întotdeauna încurajator.

Radio Chișinău: În Republica Moldova mai este încă multă de lucru la capitolul reabilitarea victimelor regimului sovietic. Vedem, totuși, încercări. Spectacole puse în scenă în baza unor memorii la Teatru Național, de exemplu, filme realizate în baza unor astfel de memorii, anumite compensații financiare, dar, vin cumva oarecum întârziat. Aș vrea să vă întreb, cum e în România cu victimele comunismului. Li s-a făcut dreptatea cuvenită după 1989, cum credeți dumneavoastră?

Ana Blandiana: Da și nu. Nu li s-a făcut dreptate în sensul că cei care au supraviețuit dintre torționari nu au fost nici dezvăluiți, nici pedepsiți decât într-o infimă măsură.

În urmă cu vreo 15 ani, Ticu Dumitrescu, care era președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, a prezentat o listă de 200 de nume de torționari care erau în viață la acea oră. Prin 2016-2017, dar între timp nu s-a făcut aproape nimic.

Anul trecut, sau acum vreun an jumătate mai existau doar patru în viață dintre ei, pentru că nici ei nu sunt nemuritori și ei erau oameni bătrâni. Din acești patru, au fost condamnați, fără să mai ajungă la închisoare, pentru că între timp totul s-a prelungit și au murit, doar doi. Deci nu s-a făcut dreptate din punct de vedere juridic, în mod evident. Dacă asta se poate numi dreptate, deținuți politici au anumite facilități, au pensii, au transport gratuit, nu știu exact câte … dar în orice caz lucruri de acest gen care în mod evident nu compensează o viață pierdută în închisoare și mai ales nu compensează din punct de vedere teoretic curățenia justiției românești.

Radio Chișinău: Doamna Blandiana, acum să trecem puțin la câteva întrebări legate de soarta dumneavoastră. Cum credeți că v-a marcat destinul ceea ce s-a întâmplat cu familia dumneavoastră? Credeți că ați fi ales acest destin de luptătoare pentru drepturile și libertățile omului care ați devenit, dacă nu ați fi fost fiică a unui ”dușman al poporului”? Tatăl dumneavoastră, preot ortodox, a fost deportat șase ani, arestat și deportat, în lagărele create în timpul regimului comunist.

Ana Blandiana: Evident că m-a marcat, în primul rând la propriu,  în sensul că n-am putut intra la facultate. Sora mea, care e cu cinci ani mai mică decât mine, n-a putut intra nici la liceu, a trebuit mama să inventeze ceva, să o dea unor rude care stăteau în altă parte a țării, unde să se piardă și să poată să se înscrie... și așa mai departe.

Iar eu am reușit să intru la facultate doar în al cincilea an, între timp venind Ceaușescu și deschizându-se închisorile. Deci, cu siguranță, tot ce a suferit tata și tot ce am suferit eu ca fiică a lui, au o legătură cu felul în care m-am format.

Vreau să vă spun însă că ideea memorialului și faptul că am pornit această realizare a avut legătură, cred, chiar în mai mare măsură, cu faptul că după Revoluție sperasem totul. Venise libertatea și credeam că reușim. Au fost reorganizate partidele politice, istorice. Am creat Alianța Civică, care era o foarte puternică organizație a societății civile, care a convins partidele politice să creeze Convenția Democrată. În cele din urmă a câștigat alegerile din 1996 și în felul acesta s-a trecut la post-comunism, adică la putere n-au mai fost comuniștii, ci adversarii lor, dar am descoperit că, de fapt, asta nu însemna schimbarea lucrurilor. Emil Constantinescu, care fusese președintele propus de Convenția Democrată și care câștigase alegerile, a spus la sfârșitul mandatului lui: ”m-au învins securiștii și nici măcar n-am mai candidat a doua oară”. Deci era evident că, de fapt, țara nu se schimbase, de fapt, puterea rămăsese în mâna aceleiași clase politice resetate, ca să poată profita în continuare. Și în aceste condiții, ne-am dat seama că ceea ce trebuie făcut este ceva mult mai din adânc. Adică trebuie ca populația țării, care evident între timp se schimbase și era în mare majoritate, o populație care nu suportase represiunea comunistă, să înțeleagă ce a fost ca să poată înțelege ce este. Și ideea memorialului s-a născut din această dorință, de a dezvălui toate adevărurile pentru a reuși o schimbare adevărată.

Radio Chișinău: Cu siguranță de această schimbare este nevoie și în acest spațiu al Republicii Moldova, unde mai vedem încă foarte multe reminiscențe și consecințe ale celor trăite în aceste decenii …

Ceea ce se întâmplă acum și în Republica Moldova și, în primul rând, grație, mi se pare mie, personalității aproape miraculoase a Maiei Sandu. A reușit, pe de o parte, în acest context foarte complicat, nu numai al Estului European, ci chiar al lumii întregi, să atragă atenția asupra Republicii Moldova și să o pună pe harta lumii. Este extraordinar! Nici nu vreau să mă gândesc la ideea că ea n-ar putea fi susținută prin vot în continuare, pentru că ar însemna că cei care votează în Republica Moldova ar da cu piciorul la o șansă absolut extraordinară. Dar nu cred că asta se va întâmpla. Cred că mersul înainte, spre Europa și spre lumea occidentală al Basarabiei, este evident, aproape în marș triumfal în ultimii doi ani și cred că el va continua.

În acest sens, acest memorial care se face acum, mi se pare că este ceva ce aduce argumente în favoarea acestui drum, adică explică de ce trebuie să ne depărtăm, să vă depărtați de acest trecut și de ce trebuie să înaintăm în direcția cealaltă.

Radio Chișinău: Ați ajuns la Chișinău în aceste zile în perioada alegerilor, dar și în contextul în care Uniunea Europeană tocmai a deschis o ușă Republicii Moldova sau suntem în preajma ca cineva să ne deschidă această ușă a negocierilor de aderare. Cum ați descoperit Republica Moldova și cum vedeți dumneavoastră perspectiva acestui spațiu?

Ana Blandiana: Aceste lucruri sunt făcute în întregime și ele vor trebui făcute pe parcursul anilor următori. De exemplu, în România justiția și acum are probleme. Și în prezent tot felul de mecanisme ale Uniunii Europene se blochează din cauza că justiția din România nu merge bine și nu respectă toate regulile ideale ale justiției.

În acest sens, este clar că suntem într-un moment augural și sunt convinsă că se va petrece un salt extraordinar. În România, pur și simplu, a început să apară o altă țară după integrare. Dar vreau să vă spun că Republica Moldova deja a început. Eu sunt fermecată de felul cum arată Chișinăul. Bine, Bucureștiul are probabil mai multe probleme, dar senzația mea este, și nu cred că exagerez, că cel puțin centrul Chișinăului, arată mai bine decât centrul Bucureștiului. E mai strălucitor, poate și pentru că drumul spre libertate este întotdeauna mai entuziasmant decât libertatea propriu zisă. Deci sunt convinsă că populația Moldovei va simți, începând de la 1 ianuarie, urmările acestui început de integrare.

Radio Chișinău: Dumneavoastră, pentru mai multe poezii anti-sistem, ați fost interzisă în perioada comunistă, în România, printre care și versurile din 1984 ale poeziei ”Eu cred”. ”Eu cred că suntem un popor vegetal. Cine a văzut un copac revoltându-se?”. În acest context, aș vrea să vă întreb dacă credeți că își mai au rostul în aceste zile, aceste versuri, atât pe un mal cât și pe celălalt?

Ana Blandiana: Cred că din când în când, da. În România, de câte ori nu merge ceva cum trebuie, de fiecare dată când ceva nu funcționează la nivelul clasei politice, vinovat este de fapt electoratul care i-a votat.

Deci, până la urmă, noi suntem responsabili de ceea ce ni se întâmplă și voi de ceea ce vi se întâmplă și în acest sens se mai întâmplă să fim vegetali, adică să nu înțelegem sau să nu ne pese.

În ziua de 22 decembrie 1989, când am ajuns cu mulțimile în cadrul nebuniei de fericire care a marcat ziua aceea, la radio, și am fost dusă pe sus în cabina din care se transmitea de jumătate de oră, în direct și liber. Era plină de zeci de oameni când era făcută pentru doi oameni. Acolo, cineva m-a întrebat, mai credeți că suntem un popor vegetal? Și eu am izbucnit în plâns. După Revoluție a fost editat un disc, primele 100 de minute ale Radioului Liber, în care există această scenă. Eram atât de emoționată. De fiecare dată când sunt întrebat, asta îmi aduc aminte în momentul respectiv.

În mod evident, la urma urmei, simplu fapt că cineva care a fost comunist se declară acum pro-european, este o dovadă a puterii tendinței pro-europene.

Sigur, o să treceți și voi printr-o perioadă, cum am trecut și încă trecem și noi, în care toată lumea politică se readaptează, iar cei care vor să ia puterea împrumută limbaj, haine ale culorii politice dominante. Părerea mea e că totul e ca societatea civilă să aibă mereu un control foarte strict asupra clasei politice și în acest sens e clar că și în Republica Moldova va fi esențial să se dezvolte o cât mai puternică societate civilă, organizațiile efectiv să țină sub control lumea politică, care prin însăși definiția ei este mai lipsită de morală și de conștiință.

Radio Chișinău: Numele dumneavoastră real este Otilia Valeria Coman. Cum ați devenit Ana Blandiana?

Ana Blandiana: Eram elevi, tata era închis și împreună cu mai mulți colegi am trimis niște poezii la o revistă care tocmai se înființase, o revistă nouă despre care speram și chiar s-a întâmplat așa în primii ani să fie o revistă mai deschisă, revista Tribuna din Cluj.  Pentru că tata era închis, eu m-am gândit că nu există nicio șansă să mă ia cineva în seamă dacă află că tata e închis.

La noi în școală câțiva care scriam versuri făcusem un concurs de pseudonime și eu inventasem numele statului mamei. Și eu am câștigat acel concurs.

Cu acest nume am semnat poeziile. A apărut o prima poezie și a urmat un prim scandal și o primă interdicție.  Oradea era orașul în care eram eu elevă, și de aici s-a trimis la toate publicațiile din țară o circulară pe care eu am citit-o numai după 89, publicată într-un volum de documente ieșene în care se spunea că se atrage atenția că sub pseudonimul Ana Blandiana se ascunde fiica unui dușman al poporului. Asta-i povestea.

Radio Chișinău: Într-un interviu pentru Radio Chișinău,  în urmă cu mai mulți ani, la Piatra Neamț, spuneați că poeții trebuie să spună lucruri importante nu numai pentru literatură ci și pentru țară. În acest context, care credeți dumneavoastră că sunt lucrurile importante pentru țară pe care trebuie să le spună poeții în prezent?

Ana Blandiana: Acum chiar este un moment care mi se pare mai greu pentru lume decât pentru țară în sensul că marile probleme ale momentului nu sunt numai ale României sau ale Republicii Moldova.

Republica Moldova chiar a reușit să se vadă mai bine din această tragedie, care reprezintă o mare ofensivă împotriva societăților democratice. Atât războiul din Ucraina cât și războiul din Israel nu sunt niște războaie locale, nu sunt niște locuri unde pur și simplu două popoare se urăsc, cel puțin în cel de-al doilea caz, se urăsc ca într-o tragedie antică, fără nicio șansă să se împace. Dincolo de asta este de fapt o coagulare a lumii totalitare împotriva Occidentului democratic pe care încearcă să-l submineze din interior.

Tentaculele rusești, care mereu sunt descoperite în țările occidentale, cât și toate atentatele islamice din Europa și din America, dovedesc în ce măsură aceste forțe sunt tot mai unite, adică Rusia, China, Coreea de Nord, Iranul și în jurul lor și altele mai mici, toate state cu conducere autoritară.

Cel mai bun este exemplul Turciei, care a fost o țară care funcționa aproape democratic, a devenit membru NATO și încet, încet, rămânând cu același conducător, devenit aproape un dictator, acum încet, încet trece în tabăra dictatorilor.

Radio Chișinău: În aceste vremuri tragice și pagini de istorie care se scriu în aceste zile chiar la granița țărilor noastre, vedem Rusia reproduce aceleași tactici, aceleași politici odioase în raport cu populația ucraineană de lichidarea unei națiuni, care credeți că ar trebui să fie rolul oamenilor de cultură atât pe un mal cât și pe altul?

Ana Blandiana: În primul rând de noi depinde să nu uităm nicio clipă. Nu este vorba doar de dorința imperială care ar veni de secole a Rusiei. Tot ce se întâmplă sunt urmările comunismului. Faptul că suprafețele țării au fost mutate, cum au vrut dictatorii de la Moscova, de la o republică la alta, până la felul de a se purta a lui Putin, fost ofițer KGB, de origine strictamente comunistă.

De asta nu trebuie să uităm pentru că ar exista riscul de revenire a acestui pericol.

Nu, comunismul nu s-a terminat așa cum își închipuie naivii odată cu căderea Zidului Berlinului.  Comunismul continuă să existe în țări în care el există instituțional ca China sau Coreea de Nord sau Vietnamul, există subliminal în țări ca ale noastre în care mereu avem de luptat cu urmări psihologice și de mentalitate ale comunismului.

Există într-un fel extrem de amenințător și despre care numai intelectualii pot deocamdată să-și dea seama sub forma corectitudinii politice și a mișcărilor ”woke” și de alte feluri pornite din America și care reintroduc cenzura în spațiu cultural, fac liste de scriitori interziși, precum Shakespeare, Dante și nenumărați scriitori europeni și americani.  Asta în niște state absolut democratice unde interdicția nu poate funcționa iar cine o încalcă nu intră la închisoare pentru că statul nu este o dictatură.  Grupurile de influență puternice și provenite din ideologia neomarxistă reușesc să domine viața culturală în universitățile americane, în primul rând, a căror influență pătrunde și în Europa și chiar și în țările noastre, nu cunosc situația din Republica Moldova, dar în România se simte evident încă.

Această reinventare a cenzurii este uluitoare pentru niște oameni care abia au ieșit din ea. La nivelul tinerilor, care n-au trăit și nu vor să învețe ce a fost, de asta memorialele sunt atât de importante.

Radio Chișinău: Cum vedeți dumneavoastră această perspectivă a revenirii a spațiului din stânga Prutului la Patria-Mamă? Cum vedeți acest ideal al Reunirii, politice, dincolo de ceea ce ați spus dumneavoastră, că de mult nu mai există granițe între cele două maluri de Prut?

Ana Blandiana: Părerea mea este că de acum încolo idealul trebuie să fie unirea în cadrul Uniunii Europene, după care numai de noi depinde să facem unirea din toate punctele de vedere.

Deci ziceam că unirea culturală s-a făcut deja,  de noi depinde să ne unim și economic, iar România, în ultimii ani face tot ce poate în acest sens. Deci de noi și de Republica Moldova depinde ca în fapt această unire să se  să se producă. Iar faptul că vom fi cu același statut în Uniunea Europeană, chiar faptul că vor fi două țări românești în Uniunea Europeană, va fi un avantaj și va fi o formă de unire ideală.

Deocamdată toată lumea din Uniunea Europeană recunoaște faptul că noi suntem același popor, asta contează. Același popor, cu două state, poate că o să fie chiar ceva mai bine decât ceva mai rău dacă statele vor fi egale și cu același statut.

Radio Chișinău: La final, dacă aveți un mesaj pentru ascultătorii Radio România Chișinău

Ana Blandiana: Să citească literatura din Republica Moldova și să vadă cât de buni sunt scriitorii de la Chișinău!

Radio Chișinău: Vă mulțumim!