„Comatogen” este o dramă în care tema omului simplu raportat la lumea mare, printre sursele de inspirație în creația autorului, poate că se regăsește într-un fel și aici, spune Igor Cobileanski:

„Vorbim despre o angajată într-un spital, o soră medicală, care încearcă să facă rost de niște bani pentru a-și salva copilul. O problemă dramatică mai ales pentru oamenii obișnuiți. Bănuiesc că foarte multă lume, dintre spectatori, se vor identifica la nivel social, emoțional cu eroina principală. Da, sunt curioase aceste teme ale oamenilor simpli pentru că situațiile dramatice prin care trec sunt generatoare de emoții, foarte cunoscute de majoritatea. Această contrapunere între omul obișnuit și lumea ostilă care îl poate înconjura, este un teren fertil de explorare emoțională și dramaturgică”. 

Despre serialul „Plaha”, difuzat recent la Jurnal TV, care a stârnit mult interes pe ambele maluri ale Prutului, regizorul Igor Cobileanski reiterează ideea că trebuie privit ca o pictură impresionistă:

„Nu suntem într-o dimensiune documentară, suntem într-o ficțiune. Filmul prezintă foarte clar o viziune a unui autor. Asemenea unei picturi impresioniste, cum am mai spus-o și cu alte ocazii. Nu neapărat să căutăm termeni de comparație cu prototipurile personajelor reale și să spunem că au fost ori mai dure, ori mai blânde, ori mai înalte. E o poveste, în primul rând. Chiar și poveștile obișnuite, dacă stăm să le povestim, fiecare dintre noi, își imaginează probabil într-un mod foarte personal eroii. Ei, eu mi l-am imaginat pe al meu așa, și asta am oferit publicului.”

Despre publicul căruia i se adresează, Igor Cobileanski mărturisește că scrie pentru români, indiferent de regiunea în care se găsesc:

„De foarte multe ori la faza de scriere a scenariului îmi imaginez filmul așa cum ar ajunge el pe ecran, să fie văzut de niște prieteni. Aceștia sunt și de la Chișinău, și de Cluj, Iași sau București. Și mai este un detaliu, eu fac filmele, deocamdată, în limba română și ele, probabil, ar trebui să fie înțelese mai ales de publicul românesc. Noi suntem, geografic, geopolitic în state diferite, dar spectatorul este același. Filmul este la fel de bine înțeles la Chișinău și Bălți, sau București și Cluj.”

Cineastul subliniază nevoia unei singure voci a cinematografiei pe ambele maluri ale Prutului:

„Avem nevoie de o sincronizare a cinematografiei. Putem con sidera că am relansat cinematografia din Rep. Moldova acum cinci ani, în partea dreaptă a Prutului, primul succes care a cimentat încrederea în forțele proprii a fost în 200 sau 2002, e o diferență de vreo 20 de ani. Este nevoie să mai creștem un pic și atunci când vom fi pe același palier al profesionalismului, vom da roade evidente. Avem nevoie de experiență și tocmai experiența coproducțiilor ne aliniază la ceea ce înseamnă producție cinematografică europeană.”

Căutarea echilibrului, dorința de a-l înțelege pe cel de alături care ar știrbi din agresivitate și răutate, iertarea ca un prim pas spre a face bine sunt câteva dintre preocupările privind sensul vieții expuse spre finalul interviului de Igor Cobileanski:

„Cred că de fapt eu sunt părtașul binelui. Încerc să înțeleg că de foarte multe ori nu am dreptate. Să ajungem cu toții să conștientizăm că dreptatea este o mare iluzie și că nu o deținem și nu o stăpânim. Asta ar însemna că cel de alături, care are o altă părere, o altă viziune, are și el dreptul la această dreptate și este la fel ca mine, doar că diferit de mine.

Dacă m-aș alia conștient cu ceva, atunci acel ceva ar trebui să facă parte din detașamentul binelui, pe lumea asta!”