Majorarea perioadei de suspendare a contractului individual de muncă, votată în prima lectură
-
05 Octombrie 2017 16:38
Deputații au votat în prima lectură proiectul de lege de modificare și completare a Codului Muncii, majorând de la un an la doi ani perioada de suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa salariatului în cazul îngrijirii unui membru bolnav al familiei sau pentru îngrijirea copilului cu dizabilități, transmite IPN.
Autorul inițiativei legislative, Valentina Stratan, a declarat în plenul legislativului că scopul proiectului este soluționarea parțială a problemelor invocate de părinții copiilor cu dizabilități (în special mame). În condițiile unor venituri mici, familiile nu-și permit să angajeze o bonă sau o infirmieră, fiind nevoiți să stea acasă mai mult timp decât e prevăzut acum de lege, situație care de multe ori duce la pierderea locului de muncă.
Valentina Stratan a spus că suspendarea contractului individual de muncă se va face din inițiativa ambelor părți sau doar a uneia. Astfel, după intrarea în vigoare a modificărilor propuse la Codul Muncii, salariatul care are un copil bolnav sau un copil cu dizabilități va putea cere angajatorului suspendarea contractului individual de muncă pe o perioadă de doi ani, iar angajatorul va fi obligat să accepte acest lucru. „Având această oportunitate, părinții care îngrijesc copii bolnavi sau copii cu dizabilități își vor putea distribui mai bine timpul și eforturile și, prin urmare, vor fi eficienți în realizarea sarcinilor ce le revin”, a declarat autorul proiectului.
De asemenea, modificarea legislației va spori nivelul de protecție socială a persoanelor care îngrijesc de alți membri ai familiei care sunt bolnavi: părinți, frați, surori etc. Aceștia își vor putea păstra locul de muncă pe o perioadă mai îndelungată de timp în cazul în care specificul sau evoluția bolii de care suferă cei apropiați va solicita prezența lângă bolnav.
În context, Valentina Stratan a subliniat că, potrivit datelor statistice, în anul 2016 s-au născut peste 16 mii de copii cu diferite maladii dezvoltate în uterul mamei, iar consecințele acestora vor avea efecte asupra sănătății lor pe perioade îndelungate. Anul trecut, la o mie de copii s-a stabilit dizabilitate severă.