Maia Sandu a fost realeasă în funcția de președinte al PAS
-
10 Septembrie 2017 14:31
Maia Sandu a fost realeasă în funcția de președinte al Partidului Acțiune și Solidaritate, fiind unicul candidat care s-a înscris în cursă. Ea a criticat în discursul său actuala guvernare și a denunțat alianța nedeclarată dintre Partidul Democrat condus de Vlad Plahotniuc și președintele Igor Dodon.
Obiectivul anunțat de președinta PAS a fost să depună eforturi pentru a elimina de la putere actuala guvernare și consolidarea instituțiilor statului.
„Adevărul este că această guvernare bicefală nu are o viziune, nu are un plan credibil de dezvoltare a Republicii Moldova. De aceea se dă în spectacol, încercând să folosească lupta geopolitică dintre Occident și Kremlin, pentru că să abată atenția de la impotența lor și de la abuzurile pe care le comit. O guvernare coruptă, care a distrus instituțiile statului, nu are cum să ne protejeze de pericolele externe. Dimpotrivă, o asemenea guvernare ne face mai slabi și mai vulnerabili în fața acestor pericole”, a declarat Maia Sandu.
Maia Sandu a mai anunțat că va fi consolidat parteneriatul strategic cu Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, dar și cu alte partide pro-europene. În funcțiile de vice-președinți ai PAS au fost aleși Dan Perciun și Mihai Păpușoi și a fost re-aleasă Liliana Nicolaescu Onofrei. În funcția de secretar general al formațiunii a fost re-ales Igor Grosu. De asemenea, a fost înnoită componența Biroului Permanent al partidului, din care fac parte și reprezentanți ai diasporei și ai birourilor teritoriale.
Partidul Acțiune și Solidaritate a fost constituit la 15 mai 2016. La primul său congres, Maia Sandu a fost aleasă președintă a partidului, iar Liliana Nicolăescu-Onofrei și Sergiu Musteață au fost aleși în funcțiile de vice-președinți. Fostul vice-ministru al Educației, Igor Grosu, a fost ales în funcția de secretar general.