Maia Sandu a discutat cu Președinta Parlamentului leton despre parcursul european al Republicii Moldova, securitatea regională și cooperarea cu Letonia

  • 14 Aprilie 2025 15:25
Maia Sandu a discutat cu Președinta Parlamentului leton despre parcursul european al Republicii Moldova, securitatea regională și cooperarea cu Letonia

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi, 14 aprilie, cu Președinta Parlamentului Republicii Letonia, Daiga Mieriņa, și delegația sa, aflată într-o vizită oficială la Chișinău.

Potrivit Președinției, discuțiile au vizat consolidarea cooperării bilaterale, inclusiv în vederea avansării Republicii Moldova în parcursul său european.

Maia Sandu a mulțumit pentru sprijinul constant al Letoniei și pentru asistența oferită în procesul de implementare a reformelor și aliniere la acquis-ul comunitar.

În cadrul întrevederii, președinta Sandu a reiterat și importanța menținerii păcii în Republica Moldova în contextul războiului din țara vecină și a eforturilor depuse de instituțiile statului pentru a asigura organizarea unor alegeri fără interferență străină, astfel încât cetățenii Republicii Moldova să-și poată decide liber viitorul. 

Letonia, care a aderat la Uniunea Europeană acum 20 de ani, este un partener important pentru Republica Moldova în procesul de aderare și un exemplu de transformare democratică și economică – o țară care a demonstrat că prin reforme consecvente se pot obține securitate, prosperitate și o viață mai bună pentru cetățeni”, se arată în comunicatul emis de instituția prezidențială.

Citiți șiPreședinta Parlamentului Letoniei, Daiga Mieriņa, la Chișinău: „Sper că alegerile parlamentare din toamnă vor fi democratice și în R. Moldova vor învinge forțele pro-europene”

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
34,79
Câțiva nori
Umiditate:45 %
Vint:6,48 m/s
Wed
26
Thu
26
Fri
22
Sat
19
Sun
21
Arhivă Radio Chișinău