Maia Sandu: „Suntem recunoscători pentru susținerea consecventă a Statelor Unite în efortul nostru de consolidare a societății și economiei”

  • 15 Septembrie 2022 14:05
Maia Sandu: „Suntem recunoscători pentru susținerea consecventă a Statelor Unite în efortul nostru de consolidare a societății și economiei”

Cu ocazia celebrării celor trei decenii de activitate a USAID în Moldova, a fost lansată Campania de comunicare „30 de ani de prietenie dintre USAID și Republica Moldova”. Evenimentul a avut loc în data de 14 septembrie, la Muzeul Național de Istorie. În cadrul acestei campanii, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și-a propus să scoată în evidență rezultatele obținute în acești 30 de ani de activitate în Moldova și să informeze despre angajamentul poporului american de a susține în continuare Republica Moldova.

La eveniment au fost prezenți oficiali de rang înalt precum președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, Adjuncta Administratoarei USAID pentru Biroul Europa și Eurasia, Erin McKee, Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon, și Șeful Misiunii USAID în Moldova, Scott Hocklander. În cadrul discursurilor sale, aceștia au remarcat importanța cooperării și parteneriatului dintre SUA și Republica Moldova.

Suntem recunoscători pentru susținerea consecventă a Statelor Unite în efortul nostru de consolidare a societății și economiei, de edificare a unui stat prosper, în care toți cetățenii să se simtă în siguranță. Faptul că nu suntem singuri pe acest drum ne dă puteri, curaj și optimism. Mulțumim că sunteți alături de Moldova și de cetățenii ei!”, a declarat Maia Sandu.

Timp de trei decenii, Republica Moldova a beneficiat de suport în valoare de circa 648 de milioane de dolari pentru implementarea a peste 130 de proiecte strategice și creșterea competitivității sectoriale.

Impactul prieteniei moldo-americane a fost resimțit în toate regiunile țării, în diverse sectoare. Dezvoltarea educației se numără printre prioritățile USAID. Agenția a contribuit la crearea unor centre de excelență precum Tekwill, ZIPHouse, MediaCor, Artcor, Clasa Viitorului, Fablabs și altele, care au devenit nume de referință în societate. Proiectul Novateca a transformat peste o mie de biblioteci în centre multifuncționale, echipate cu peste 4000 de calculatoare și 400 de tablete, asigurând astfel accesul gratuit la Internet a peste un milion de cetățeni.

O ramură importantă pentru Republica Moldova este agricultura. În decursul a 30 de ani, USAID a contribuit la sporirea calității și siguranței produselor agricole, la facilitarea accesului lor pe piețele din Europa și Asia și la crearea noilor locuri de muncă în zonele rurale. Mii de producători din întreaga țară, inclusiv din regiunea transnistreană, au beneficiat de granturi, instruiri, suport tehnic și informațional în sectorul agricol.

USAID susține dezvoltarea industriei și patrimoniului vitivinicol al Moldovei deja de 17 ani. Agenția a acordat sprijin la reabilitarea sectorului vitivinicol după instituirea embargourilor comerciale rusești și a contribuit la o vastă reformă structurală și tehnologică a industriei vinurilor. În 2013 a fost înființat Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV) - pentru implementarea politicilor în industria vitivinicolă și creat brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie” („Wine of Moldova. A legend alive”) – pentru promovarea vinurilor moldovenești pe piața internațională. Astfel, în 2021, 83% din vinul produs pe teritoriul țării a fost exportat spre 71 de state. Cu suportul USAID, sute de vinării autohtone au participat la concursuri și expoziții internaționale, unde doar în 2021, au primit 1 208 medalii, ceea ce reprezintă un record istoric.

Din anul 2013, USAID sprijină industria turismului, prin formarea și promovarea imaginii Moldovei ca destinație turistică atractivă. În 2014, a fost dezvoltat și lansat Brandul de țară, având la bază simbolul „Pomul Vieții”. Totodată, au fost dezvoltate peste 3500 de kilometri de rute turistice naționale, au fost renovate și deschise 63 de pensiuni, crame și alte atracții turistice.

Un alt simbol al parteneriatului dintre USAID și Moldova este și lansarea brandului „DIN INIMĂ”, care consolidează și promovează 80 de branduri autohtone de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii. Începând cu anul 2005, USAID Moldova a susținut dezvoltarea competitivă a industriei ușoare prin proiecte de asistență tehnică și financiară.

USAID a fost primul donator care a recunoscut potențialul industriei IT din Moldova și l-a sprijinit activ încă din anul 2005. Azi, sectorul Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor (TIC) înregistrează cea mai rapidă creștere din Moldova, având o pondere de 7% din Produsul Intern Brut național. Printre realizările USAID sunt lansarea ecosistemului virtual Moldova Innovation Technology Park, care a ajuns în 2021, la 1130 de firme rezidente, de 3,5 ori mai mult decât în 2018. Dar și suportul pentru crearea celui mai mare parc IT din Moldova - Digital Park, care asigură 7660 de m2 de lucru, 1000 de locuri de muncă, 400 de m2 de săli de conferință.

USAID a susținut activ și reformele de transparentizare a justiției și combaterea corupției - esențiale pentru țară. Un exemplu de succes în acest sens este dezvoltarea și implementarea Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD), care asigură distribuirea aleatorie a cauzelor judiciare și permite producerea instantanee a rapoartelor statistice judiciare. În același timp, USAID a pus umărul la transformarea Republicii Moldova, promovând buna guvernare și bunele practici democratice. Programele de bază consolidează capacitatea guvernelor locale de a planifica, finanța și administra infrastructura, serviciile municipale și proiectele de eficiență energetică.

Acțiunile de dezvoltare comunitară au luat amploare din anul 2012, atunci când a fost implementat Proiectul USAID de Susținere a Autorităților Locale din Moldova (LGSP). Succesorul său este proiectul „Comunitatea mea”, care colaborează cu autoritățile publice locale din Moldova, pentru a deveni mai eficiente, mai transparente și mai responsabile față de cetățeni. Doar în ultimii 5 ani, prin intermediul programului, 97 de comunități au primit asistență pentru renovarea drumurilor și trotuarelor; reabilitarea grădinițelor, școlilor și centrelor comunitare; asigurarea accesului la apă și canalizare; îmbunătățirea sistemului de gestionare a deșeurilor; iluminarea stradală. Inclusiv, 12 primării din țară au fost digitalizate prin implementarea Centrelor de Informare și Prestare Servicii pentru Cetățeni (CISCs).

USAID a fost alături de cetățenii Republicii Moldova în cele mai dificile momente. De la începutul pandemiei de COVID-19, în 2020, în parteneriat cu UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), USAID a oferit asistență pentru dotarea laboratoarelor medicale, accelerarea identificării și monitorizării cazurilor de îmbolnăvire, consolidarea capacității tehnice a specialiștilor, sporirea comunicării despre riscurile existente și altele. Suplimentar, prin intermediul platformei COVAX, au fost donate sute de mii de doze de vaccinuri AstraZeneca, Pfizer/BioNTech și Johnson & Johnson.

Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în Moldova are drept scop transformarea domeniilor cheie, îmbunătățirea nivelului de trai și consolidarea rezilienței. Din 1992, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională oferă asistență Republicii Moldova pentru a consolida o guvernare democratică și a asigura creșterea economică a țării.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
2,18
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău