Maia Sandu: „R. Moldova europeană este calea aleasă de către cetățenii noștri, vom spune acest lucru răspicat pe 21 mai”
-
19 Aprilie 2023 17:00
Șefa statului a transmis un mesaj în care spune că astăzi, 19 aprilie, Republicii Moldova i s-a confirmat, încă o dată, că este așteptată în marea familie europeană: „Într-o rezoluție adoptată cu puțin timp în urmă, Parlamentul European a solicitat începerea negocierilor de aderare la UE până la sfârșitul anului 2023 și a menționat importanța țării noastre pentru o Europă unită și puternică”, se arată în comunicatul Președinției.
Președinta a menționat: „R. Moldova europeană este calea aleasă de către cetățenii noștri. Vom spune acest lucru răspicat, cu o singură voce, pe 21 mai, la Adunarea cetățenilor”.
Astăzi Parlamentul European a cerut, printr-o rezoluție, începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
În document, europarlamentarii au cerut: mai mult sprijin financiar și tehnic din partea instituțiilor europene oferit țării noastre, pentru implementarea reformelor, pentru măsuri de sprijin adresate cetățenilor, pentru combaterea acțiunilor de război hibrid din partea Federației Ruse; aplicarea de sancțiuni împotriva oligarhilor care, alături de Rusia, vor să destabilizeze Moldova; liberalizarea totală a comerțului dintre Uniunea Europeană și R. Moldova și integrarea graduală a Republicii Moldova în Piața Unică a UE.