Mai multe vagoane pentru trenul de pe cursa Chișinău-Odesa-Chișinău
-
13 August 2018 14:04
Pe parcursul lunii august, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, se va dubla numărul de vagoane de pe cursa Chișinău-Odesa-Chișinău.
Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, din cauza suprasolicitării și majorării numărului de călători în perioada estivală, în loc de 4 vagoane vor circula 8.
Trenul Chișinău-Odesa-Chișinău a fost pus în circulație la sfârșitul lunii martie și circulă zilnic în perioada estivală.
Controlul vamal este efectuat în Gara Feroviare din Chișinău, înainte de îmbarcarea în tren, precum și la frontieră.