Mai multe ONG-uri condamnă încălcarea flagrantă a transparenței decizionale

  • 06 Februarie 2019 12:12
Mai multe ONG-uri condamnă încălcarea flagrantă a transparenței decizionale

Mai multe organizații ale societății civile condamnă ferm modul în care Guvernul încalcă legislația privind transparența procesului decizional. Într-o declarație, ONG-urile fac referire la un proiect de hotărâre de Guvern privind modificarea unei hotărâri cu privire la aprobarea Conceptului tehnic al Sistemului informațional automatizat „Registrul de stat al achizițiilor publice”, cunoscut ca și MTender. Proiectul a fost publicat pe pagina Ministerului Finanțelor pe 29 ianuarie 2019, cu termen pentru colectarea opiniilor până pe 13 februarie. Însă a doua zi, pe 30 ianuarie, acest proiect a fost inclus pe agenda ședinței Guvernului și, respectiv, votat. Or, în opinia reprezentanților societății civile, o asemenea încălcare flagrantă a legislației privind transparența decizională este inadmisibilă.

Într-o conferință de presă la IPN, președinta Asociației pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER), Olesea Stamate, a declarat că proiectul menționat prevede abrogarea a două puncte din Hotărârea nr. 705 (din 11 iulie 2018) cu privire la aprobarea Conceptului tehnic al Sistemului informațional automatizat „Registrul de stat al achizițiilor publice”, cunoscut ca și MTender. Prin această abrogare se propune menținerea sistemului anterior de achiziții electronice SIA RSAP, care urma prin hotărârea 705 să fie utilizat doar în calitate de arhivă. În opinia sa și a semnatarilor declarației, argumentarea necesității acestui proiect ridică dubii.

Totodată, ea a mai menționat că, potrivit autorilor, „abrogarea punctelor prenotate este necesară având în vedere că procedurile de achiziții publice inițiate în Sistemul aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 355/2009, adică SIA RSAP-ul vechi, încă nu sunt finalizate și totodată, după finalizarea acestora, autoritățile contractante pot opera modificări la contractele de achiziție încheiate în urma desfășurării acestor proceduri, iar utilizarea acestui Sistem doar ca arhivă nu va asigura acest lucru”.

În declarația semnată de reprezentanții societății civile se amintește și despre mărirea semnificativă de către Parlament, la finele anului 2018, a pragurilor pentru achizițiile de mică valoare. Or, aceste achiziții nu se supun prevederilor Legii 131 privind achizițiile publice și sunt total netransparente. Potrivit lui Valeriu Ciorba, expert AGER, în prezent aceste achiziții nu sunt efectuate nici prin intermediul sistemului nou MTender, nici nu există o obligație a autorităților contractante de a publica contractele de mică valoare în sistem. Semnatarii declarației solicită Ministerului Finanțelor să elaboreze și să prezinte spre aprobare Guvernului un proiect de hotărâre prin care achizițiile peste pragul 50 de mii de lei să fie în mod obligatoriu efectuate cu respectarea unor minime cerințe de competiție și transparență, indiscutabil prin sistemul MTender.

Diana Enachi, expert IDIS „Viitorul”, a declarat că încălcarea transparenței decizionale, prin aprobarea unei hotărâri peste noapte, stârnește indignare. În acest sens, societatea civilă solicită Guvernului, mai exact Ministerului Finanțelor, să organizeze consultări publice atunci când ia decizii în privința achizițiilor publice. Economista a declarat că, potrivit indicelui de încredere în sistemul de achiziții publice, lansat anul trecut de IDIS, 61% din respondenți consideră că eficiența sistemului național de achiziții publice este la un nivel scăzut și extrem de scăzut. În opinia expertei, aceste date denotă ineficiență și lipsă de transparență în acest sistem.

Semnatarii declarației sunt Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă, Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, Centrul Analitic Independent Expert-Grup, Comunitatea WatchDog.MD, Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Fundația Est-Europeană, Institutul pentru Politici și Reforme Europene, Institutul de Politici Publice, Transparency International-Moldova, AO „Habitat”, Asociația pentru drepturile omului Lex XXI și AO „Părinți Solidari”.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
4,24
Câțiva nori
Umiditate:60 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău