Magistrații au respins cererea „Avia-Invest” privind anularea rezilierii contractului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău

  • 23 Februarie 2022 11:06
Magistrații au respins cererea „Avia-Invest” privind anularea rezilierii contractului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău

Instanța de judecată a respins cererea S.C. „Avia-Invest” S.R.L. împotriva Agenției Proprietății Publice (APP) privind anularea rezoluțiunii contractului de concesiune a activelor ÎS „Aeroportul Internațional Chișinău”.

O decizie în acest sens a fost luată marți, 21 februarie, de către Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, precizează APP într-un comunicat. 
 
Potrivit Hotărârii, acțiunea în contencios administrativ a reclamantului S.C. „Avia-Invest” SRL împotriva Agenției Proprietății Publice (APP) privind anularea actului administrativ individual defavorabil din 08 iulie 2020 și a deciziei adoptate în procedura prealabilă din 17 iulie 2020, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Amintim că la 8 iulie 2020 Agenția Proprietății Publice a înaintat SRL „Avia Invest” o notificare, prin care a anunțat despre rezoluțiunea contractului de concesiune a activelor ÎS „Aeroportul Internațional Chișinău”, din motivul neonorării de către concesionar a obligației contractuale privind prezentarea garanției de bună execuție a angajamentelor investiționale.
 
Ulterior, SRL „Avia Invest” a venit cu o cerere prealabilă de anulare a notificării de rezoluțiune, cerere respinsă integral de către Agenția Proprietății Publice. Drept urmare, compania a depus o cerere de chemare în judecată în instanța de contencios administrativ.
 
Hotărârea instanței în acest sens nu este definitivă, SRL „Avia Invest” având dreptul de a o contesta în Curtea de Apel Chișinău.
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-6,76
Câțiva nori
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
-2
Wed
-1
Thu
-1
Fri
-2
Sat
-2
Arhivă Radio Chișinău