Macron reiterează nevoia de a pune capăt cât mai rapid ofensivei turce în nordul Siriei

  • 12 Octombrie 2019 11:23
Macron reiterează nevoia de a pune capăt cât mai rapid ofensivei turce în nordul Siriei

Președintele francez Emmanuel Macron i-a amintit sâmbătă omologului său american Donald Trump despre nevoia de a pune capăt cât mai rapid ofensivei turce în nord-estul Siriei, informează EFE, preluat de Agerpres.

Cei doi lideri au vorbit la telefon noaptea trecută despre intervenția Turciei în regiune, iar Macron a insistat că trebuie prevenită o reapariție a grupării teroriste Stat Islamic în zonă, potrivit unui comunicat al Palatului Elysée.

Macron a apreciat că trebuie "susținuți cei care au luptat în teatrul de operații de partea noastră și împotriva teroriștilor", o aluzie la luptătorii kurzi, și a subliniat totodată că populația civilă trebuie protejată. În acest context, Macron a insistat că ofensiva turcă trebuie să fie oprită "cât mai curând".

Potrivit Palatului Elysée, SUA și Franța au îngrijorări comune și se vor "coordona îndeaproape" în următoarele zile.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
6,24
Cer senin
Umiditate:49 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău