Locuitorii din localitățile din UTA Găgăuzia vor fi aduși în mod organizat la Comrat pentru a asista la discursul lui Recep Tayyip Erdogan

  • 16 Octombrie 2018 12:51
Locuitorii din localitățile din UTA Găgăuzia vor fi aduși în mod organizat la Comrat pentru a asista la discursul lui Recep Tayyip Erdogan

Locuitorii din localitățile din UTA Găgăuzia vor fi aduși în piața centrală din Comrat, unde, la 18 octombrie, vor ține discursuri președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, și președintele R. Moldova, Igor Dodon. Anunțul a fost făcut marți, în cadrul unui briefing, de bașcanul adjunct al Găgăuziei, Vadim Ceban.

Potrivit agenției INFOTAG, Vadim Ceban a menționat că „primarii din localitățile din autonomie au fost numiți responsabili pentru organizarea transportării la Comrat a tuturor celor care doresc să se întâlnească cu președinții”.

"Sosirea acestor grupuri va fi centralizată. În fiecare localitate va fi organizat un mijloc de transport. Nici un leu nu va fi cheltuit din bugetul autonomiei. Toate costurile vor fi suportate de Agenția turcă pentru cooperare și dezvoltare internațională TIKA. Este necesar ca în piața din Comrat să se adune cât mai mulți locuitori ai Găgăuziei. Îi îndemnăm pe toți să vină la Comrat", a spus Ceban.

Adjunctul bașcanului a amintit că, la 18 octombrie, în municipiul Comrat vor fi luate măsuri sporite de securitate și vor fi impuse mai multe restricții asupra circulației rutiere.

"Polițiștii vor restricționa de dimineață devreme circulația transportului în centrul orașului și pe itinerarul pe care îl vor avea oficialii. În acest sens, șoferii sunt rugați să respecte cu strictețe cerințele ofițerilor de poliție și, dacă este posibil, să se abțină de la călătoriile cu mașinile personale. În această zi, activitatea piețelor orășenești va fi suspendată și va fi introdusă o schemă de transport public temporară", a declarat funcționarul, care a îndemnat cetățenii să respecte recomandările reprezentanților pazei președinților Turciei și R. Moldova.

De asemenea, la Comrat a fost interzisă desfășurarea unui miting alternativ pe 18 octombrie, care urma să fie organizat de organizația obștească "Arkalyk". Liderul acesteia, Leonid Dobrov, a spus că "scopul principal al mitingului consta în a-l saluta pe Erdogan și a-l informa despre unele probleme politice, lingvistice și culturale".

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
18,29
Cer senin
Umiditate:17 %
Vint:5,14 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău