Liderii UE urmează să discute, la summitul de joi, căile de rezolvare a crizei create de Ungaria și Polonia, care au blocat adoptarea fondului de redresare în plină pandemie

  • 17 Noiembrie 2020 14:29
Liderii UE urmează să discute, la summitul de joi, căile de rezolvare a crizei create de Ungaria și Polonia, care au blocat adoptarea  fondului de redresare în plină pandemie

Liderii Uniunii Europene urmează să discute, la summitul de joi, căile de rezolvare a crizei create de Ungaria și Polonia, care au blocat adoptarea bugetului comunitar și a fondului de redresare în plină pandemie.

Cele două țări se opun mecanismului de condiționare a fondurilor europene de respectarea statului de drept, o clauză care le-ar costa miliarde de euro. Uniunea Europeană le investighează în prezent pentru subminarea independenței justiției, presei și a organizațiilor neguvernamentale.

La începutul lunii, Parlamentul European și Germania, care deține președinția Uniunii, au anunțat, după mai multe luni de negocieri, că au ajuns la o înțelegere în privința legării fondurilor europene de respectarea principiilor precum independența justiției și libertatea presei și sperau într-un vot rapid legat de viitorul buget și de planul de relansare, a căror valoare se ridică la peste 1.800 de miliarde de euro.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
6,07
Burniță de intensitate joasă
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău