Legea privind trecerea comunităților bisericești la noua Biserică Ortodoxă a Ucrainei, promulgată de Petro Poroșenko
-
29 Ianuarie 2019 10:48
Președintele ucrainean, Petro Poroșenko, a promulgat o lege care modifică legislația referitoare la subordonarea organizațiilor religioase și procedura de înregistrare a acestora ca entități cu personalitate juridică, adoptată de Parlament pe 17 ianuarie 2019.
Potrivit inițiatorilor acestei legi, modificarea legislativă nu afectează dreptul de proprietate al comunităților religioase. "Decizia care ar aduce modificări în privința subordonării comunității religioase unui anumit centru duhovnicesc va trebui să fie luată de cel puțin două treimi din numărul membrilor comunității respective" - se arată, printre altele, în proiectul de lege adopat de parlamentarii ucraineni.
„Partea comunității care nu este de acord cu decizia de a trece în subordinea unui alt centru duhovnicesc are dreptul să formeze o nouă comunitate și să încheie cu proprietarul (utilizatorul) un acord cu privire la procedura de utilizare a clădirii religioase și a proprietăților aferente" - se arată în document. Parlamentul de la Kiev a adoptat această lege în contextul în care Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului a semnat, pe 5 ianuarie, Tomosul (decret) privind acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, marcând, astfel, separarea acesteia de Biserica Ortodoxă a Rusiei.
„Recunoaștem și stabilim în interiorul granițelor teritoriului Ucrainei biserica autocefală ca fiică a noastră spirituală și chemăm bisericile ortodoxe din întreaga lume să o recunoască drept soră și să o pomenească sub numele de Sfânta Biserică a Ucrainei. Aceasta are reședința în orașul istoric Kiev și nu poate numi episcopi sau înființa parohii dincolo de frontierele statului. Îi acordăm privilegiile și toate drepturile suverane aparținând autorității bisericești autocefale" - se arată în decretul de acordare a autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei.
Patriarhia Ecumenică de Constantinopol mai menționează că păstrează sub jurisdicția sa toate bisericile și mănăstirile din Ucraina pe care le are în subordine și precizează că Biserica Ortodoxă a Ucrainei trebuie să-și rezolve toate problemele importante prin intermediul Constantinopolului.
Sursa: Rador